2.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 12:16
No menu items!

Profilul elevului care nu vine la examen. Mii de absenți de la Evaluarea Națională

spot_img

15.800 de elevi din țara noastră nu s-au înscris la Evaluarea Națională. Potrivit Ministerului Educației, 160.467 de elevi erau înscriși pentru proba la Limba Română din cadrul Evaluării Naționale, iar numărul elevilor înscriși în clasa a VIII-a la nivel național este 176.266.

Acestor elevi li se mai adaugă și cei care erau înscriși la Evaluare, dar nu s-au prezentat. Așadar, din cei 160.467 de elevi care s-au înscris la Limba Română, au fost prezenți 153.358, adică 7.069 de elevi au fost absenți.

Anul trecut, situația a fost similară.

Profilul elevilor care nu ajung la Evaluarea Națională

Analiza motivelor pentru care elevii nu au participat anul trecut la Evaluarea Naţională, realizată în premieră de specialiştii Ministerului Educaţiei, arată că peste 8% dintre elevii vizaţi nu au finalizat studiile în vară, iar dintre cei care le-au terminat, 4% nu s-au prezentat la examen. Motivele absenţei sunt variate şi ţin de vârstă, sex, etnie, şcoala şi mediul de provenienţă.

Neparticiparea la EN VIII nu se manifestă uniform în întreg sistemul de învăţământ.

”Se observă o clusterizare clară, în care anumite şcoli sau chiar anumite clase din aceleaşi şcoli înregistrează rate de neparticipare semnificativ mai ridicate. Aceasta sugerează că factori specifici, legaţi de particularităţile şcolilor sau chiar ale claselor, influenţează decizia elevilor de a participa sau nu la EN VIII”, se arată în document.

Vârsta este folosită ca indicator pentru posibilele dificultăţi pe care un elev le-ar fi putut întâmpina pe parcursul său şcolar.

”Astfel, o vârstă peste media de 14 sau 15 ani la momentul evaluării sugerează probleme anterioare în traseul educaţional, cum ar fi repetenţia sau debutul şcolar întârziat. Din perspectiva distribuţiei pe sexe, băieţii sunt mai predispuşi la absenteism şcolar şi la nefinalizarea clasei a VIII-a, comparativ cu fetele”, arată specialiştii.

”Majoritatea profesorilor, diriginţilor şi directorilor intervievaţi reclamă, în ultimii ani, o scădere a interesului pentru învăţare şi indică faptul că au fost mai mulţi elevi care nu au alocat timp să se pregătească pentru EN VIII. Unii dintre elevii care nu au participat la EN VIII au întâmpinat variate probleme legate de integrarea în mediul şcolar, de comunicare şi colaborare cu colegii şi profesorii (ex. se simt deseori excluşi/discriminaţi, au un număr relativ redus de colegi cu care au relaţii apropiate, au experienţe de repetenţie repetată, nu au o foarte mare încredere în diriginţi, profesori sau personalul de sprijin din şcoală)”, se mai menționează în document.

Profilul elevului care nu a participat la EN VIII sau al celui aflat în risc de neparticipare:

  • trăieşte în comunităţi dezavantajate din punct de vedere social şi economic;
  • provine din familii monoparentale sau disfuncţionale, cu nivel socio-economic, ocupaţional şi educaţional scăzut, ai căror părinţi au o implicare foarte redusă în evoluţia şcolară a copiilor lor;
  • învaţă în şcoli care se confruntă cu o serie de provocări (fluctuaţia personalului didactic, dotări insuficiente, lipsa de strategii şi planuri concrete de intervenţie privind abandonul şcolar, respectiv participarea la EN VIII);
  • are un nivel scăzut de pregătire, de competenţe de bază;
  • manifestă un interes scăzut pentru şcoală;
  • nu are în perspectivă continuarea studiilor sau se orientează, cu precădere, către învăţământul profesional;
  • are un debut timpuriu al experienţei în câmpul muncii (preponderent, în mod informal, ca zilier sau lucrează intensiv în gospodăria familiei);
  • are sincope şcolare de diferite tipuri (corigenţe, repetenţie, absenţe numeroase, inclusiv de la orele de pregătire remedială şi/sau de pregătire pentru EN VIII);
  • are un nivel redus de încredere în forţele proprii;
  • se confruntă cu marginalizare în cadrul comunităţii şcolare (discriminare, acceptare şi disponibilitate de integrare reduse din partea elevilor, a profesorilor);
  • nu valorizează rolul educaţiei pentru dezvoltarea sa socială, personală, profesională.

Proba la Matematică are loc astăzi

Evaluarea Naţională continuă joi cu proba la Matematică, iar în cursul zilei de vineri – proba de Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 3 iulie, până la ora 14,00, iar contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 4 iulie (în intervalul orar 8,00 – 12,00).

Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 9 iulie. Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale vor fi distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

                                                                                                            Adina Bucur