Antreprenorii tineri români, care au companii cu venituri până la 1 milion de euro, consideră că finanţarea se obţine dificil în România. Totuşi, pentru ei, factorul decisiv în alegerea sursei de finanţare este păstrarea independenţei în deciziile de business, conform studiului EY România – Percepţia antreprenorilor asupra accesului la finanţare.
Studiul analizează percepţiile a 107 antreprenori români, care au răspuns chestionarului EY în perioada 22 august – 18 septembrie, 59% din ei având sub 40 de ani, iar 74% deţinând companii cu venituri sub 1 milion de euro.
Marea majoritate (75%) a antreprenorilor care au răspuns chestionarului consideră că autorităţile nu facilitează accesul la finanţare al companiilor, spre deosebire de 8% care menţionează un sprijin oferit de guvern în acest sens. Printre ariile pe care guvernul ar trebui să se concentreze pentru a îmbunătăţi accesul la finanţare, antreprenorii au subliniat: facilităţile fiscale pentru investiţiile în companiile mici (34 răspunsuri), promovarea unei legislaţii eficiente şi echitabile a muncii (27), sisteme de reglementare simplificate şi mai eficiente ale afacerilor (25) şi oferirea de fonduri pentru scheme de finanţare (20).
În marea lor majoritate, antreprenorii tineri români se orientează spre creditul bancar, dar iau în considerare şi alte surse de finanţare ca fondurile europene şi joint ventures cu parteneri de afaceri. Cei mai mulţi antreprenori au nevoie de finanţare pentru investiţii (49%), pentru capitalul circulant (20%) şi pentru proiectele noi de tip start-up (20%).
„Conform studiului EY, antreprenorii consideră că business plan-ul este cel mai important pentru a obţine finanţare (36% dintre antreprenorii respondenţi). După business plan, urmează în ordinea importanţei percepută de antreprenori, echipa şi experienţa anterioară de business (27%) şi garanţiile oferite (14%). De asemenea, factorul decisiv pentru antreprenori în alegerea tipului de finanţare îl reprezintă păstrarea independenţei în deciziile de business (30% dintre antreprenori), urmat pe locul al doilea de costurile cele mai mici (29%) şi pe al treilea de garanţiile solicitate (17%)”, spune Mihai Pop, Manager în departamentul de Asistenţă în Tranzacţii, EY România.
41% din antreprenori susţin că au obţinut finanţare în ultimul an, iar aproape unul din trei au obţinut finanţare în ultimele 6 luni – o rată foarte bună în contextul contractării finanţării din ultimii ani. Sumele obţinute au fost, însă, de cele mai multe ori mici, 44% din antreprenorii respondenţi afirmând că au primit o finanţare de sub 25.000 de euro.
Sectoarele în care antreprenorii consideră că sunt cele mai uşor finanţabile sunt cele din IT şi online (39%), agricultură (21%) şi energie verde (13%).
”Antreprenorii sunt din ce în ce mai informaţi în privinţa opţiunilor de finanţare, printre care angel investors, venture capital, fonduri europene şi chiar crowdfunding. De asemenea, am observat un optimism printre antreprenorii care ne-au răspuns, 48% având aşteptări pozitive de la mediul de finanţare din România în următorii ani”, spune Mihaela Matei, Supervising Marketing Specialist, EY România, şi coordonatoarea studiului EY anual Antreprenorii vorbesc – Barometrul antreprenoriatului.
C.C.