Un liceu privat din Londra a lansat de ceva timp un proiect-pilot în care elevii fac pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) și nu cu un profesor. Momentan, șapte elevi iau parte la acest experiment care a fost primit cu scepticism. Rezultatele sunt însă uimitoare, tinerii fiind încântați de această metodă revoluționară de studiu.
Inteligența artificială (AI) a pătruns puternic în foarte multe domenii de activitate, acum însă își face simțită prezența și în învățământ. În urmă cu aproximativ șase luni, „David Game College”, un liceu privat din centrul Londrei, a lansat un proiect-pilot pentru tinerii care se pregătesc pentru examenele GCSE. Mai exact, aceștia fac pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenței artificiale și nu a profesorilor. Este prima clasă de acest fel din Regatul Unit, inițiativa fiind însă privită cu circumspecție.
Potrivit lui John Dalton, directorul adjunct al liceului, AI poate evalua cunoștințele unui elev „cu o precizie superioară față de un profesor mediu” și permite o predare mai personalizată. Totodată, poate contribui la reperarea unor lacune în cunoștințele elevilor. Dalton a explicat că platforma „controlează” felul în care elevii își însușesc cursurile și furnizează instituției „informații despre obiceiurile lor de învățare”.
„Învățământul va fi transformat de AI. Nu mai e nicio îndoială”, a declarat directorul adjunct al școlii, John Dalton.
Momentan, din acest proiect-pilot fac parte doar șapte elevi, care, într-o mică sală de clasă, au la dispoziție calculatoare de pe care pot accesa programul. În locul profesorilor, elevii sunt asistați de „antrenori pedagogici” care sunt calificați ca profesori, dar nu cunosc conținutul diferitelor materii. Rolul lor este, mai degrabă, de a-i ghida pe tineri în utilizarea sistemelor de inteligență artificială.
În ciuda scepticismului multora, elevii sunt încântați de acest nou mod de învățare. Massa Aldalate, o elevă în vârstă de 15 ani, a declarat că inițial a avut dubii, însă ulterior a fost fascinată de eficiența acestui program.
”La început, aveam dubii. Dar este mult mai eficace dacă vreți cu adevărat să vă atingeți obiectivele”, a explicat adolescenta.
Secretarul general al sindicatului National Education Union, Daniel Kebede, a declarat recent că guvernul britanic pune tot mai mult accentul pe formarea profesorilor cu ajutorul instrumentelor digitale. Acest obiectiv trebuie însă atins cu ajutorul unor investiții importante pentru dotarea acestor unități cu tehnologia necesară.
Rose Luckin, o profesoară de la universitatea londoneză UCL, care studiază utilizarea AI în educație, susține că proiectul-pilot de la David Game College este un „caz unic”. Aceasta este sceptică în privința capacității AI de a preda „în ansamblu matematica, engleza, biologia, chimia și fizica”. În plus, profesoara a subliniat că programul de la liceul londonez este „elitist”, costurile anuale fiind de 27.000 de lire sterline, cu peste 10.000 de lire în plus față de taxele medii de școlarizare din școlile private britanice.
D.Constantin