-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:34
No menu items!

Profesorii nu cedează. Condiția pusă pentru a pune capăt celei mai mari greve declanșate în ultimii ani

spot_img

Profesorii au convenit joi dimineață, de comun acord, să ceară 4.000 de lei pentru debutanți, chiar de luna aceasta. Doar așa vor pune capăt grevei declanșate în 22 mai. 

Greva din Educație continuă, au declarat liderii de sindicat care au fost la negocierile de miercuri seara, la Palatul Victoria. Oferta Guvernului, de a majora salariile profesorilor cu 1.000 de lei brut (585 lei net) pentru cadre didactice și 400 lei pentru personalul din Învățământ nu a fost acceptată de greviști. 

„Mesajul colegilor care sunt în grevă este clar: Greva continuă! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație «Spiru Haret», în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu acepte oferta Guvernului. Oferta a fost discutată cu sindicatele teritoriale, care la rândul lor au consultat membrii de sindicat. Majoritatea membrilor de sindicat, care sunt în grevă, a votat pentru continuarea acțiunii de protest”, arată comunicatul semnat de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și de Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Cadrele didactice au stabilit oferta minimă pe care ar urma să o accepte ca să renunțe la greva generală. Cererea lor se referă la aplicarea legii salarizării din această lună, astfel ca salariul unui profesor debutant să crească la 4.000 de lei de luna aceasta. În prezent, acest salariu este de 2.500 – 2.600 de lei. Profesorii transmit că nu vor accepta altă ofertă, arată digi24.ro.

                                                                                                                Adina Silav