-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:35
No menu items!

Profesorii își negociază salariile mărite la Guvern

spot_img

Sindicatele din Educaţie i-au cerut premierului o mărire salarială urgentă de 15%, altfel vor să intre în grevă generală

Sindicaliștii au mers, luni, la Guvern pentru a discuta condițiile de majorarea a salariilor din învățământ cu premierul Victor Ponta și ministrul Educației.

După majorările substanțiale acordate înalților demnitari și cele anunțate pentru Sănătate, se impune ca reprezentanții Guvernului să regândească, împreună cu sindicatele, calendarul creșterilor salariale stabilit prin Acordul semnat anul trecut, conform căruia salariile ar urma să crească cu 34% până la finalul anului 2017. Acest procent de 34%, față de cel de 100% promis a se acorda salariaților din Sănătate tot până la finalul anului 2017, ar crea o nedreptate inacceptabilă și un dezechilibru major între cele două domenii strategice.

Simion Hăncescu, FSLI

Reprezentanții sindicatului mai spun că au primit numeroase mesaje de revoltă din partea profesorilor, după ce guvernul a anunțat majorări salariale pentru alte categorii de bugetari. Profesorii sunt dispuși să facă proteste de amploare și să boicoteze anul școlar, dacă Executivul nu va lua în seamă revendicările lor.