-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:57
No menu items!

Profesor universitar despre Iulian Bulai: Domnul respectiv este produsul unui eșec

spot_img

Profesorul universitar Radu Carp, de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, specialist în drept constituţional, îi predă o lecție liderului USR, Iulian Bulai care a scris, pe Facebook, că Iisus provine „dintr-o familie foarte ciudată”, „cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”.

„Vrea să pară inteligent pe tema acestei sărbători”, scrie profesorul Carp, care are și o întrebare pentru politicianu de la USR: „cum anume s-a familiarizat cu această religie?”. Despre Bulai, Carp concluzionează: „Nu poți fi un semidoct și să pretinzi că poți concepe politici publice. Domnul respectiv este produsul unui eșec. Un eșec al catehezei dar și al societății în care astfel de semidocți sunt aplaudați”.

„Un domn, al cărui nume nu are nicio importanță, în loc să adreseze, în virtutea calității se auto-declarate de credincios, urări de Crăciun (inclusiv salutul creștin „Hristos s-a născut”, pe care mulți îl uită), în loc să aibă o apropiere mai mare față de semeni în această perioadă, vrea să pară inteligent pe tema acestei sărbători.

Nu se pot face paralele între perioade în afara istoriei și perioade din istorie. Nașterea Domnului este un moment în care taina întrupării lui Dumnezeu este săvârșită. Mamele surogat despre care vorbește acest domn nu participă la nicio taină divină – nu nașterea este semnul intervenției lui Dumnezeu, ci procrearea, nașterea fiind doar consecința directă a acesteia.

Ce s-a întâmplat acum mai bine de 2000 de ani nu reprezintă un moment istoric pe care îl putem compara cu alte momente istorice. Tocmai această unicitate a momentului o sărbătorim astăzi și nu anumite „fapte” care decurg dintr-o cauzalitate istorică.

Domnul respectiv revine cu explicații: în loc să își ceară scuze pentru ofensa pe care a propagat-o, chiar și inconștient, declară că este creștin practicant. Întrebarea este desigur cum anume s-a familiarizat cu această religie. La școală, în familie? Din lecturi proprii?

Mai degrabă, domnul respectiv este autodidact prin excelență. Crede că știe ce este Crăciunul dar de fapt nu știe. Crede că poate face bine pentru noi, fiind implicat în politică dar se înșală. Nu poți fi un semidoct și să pretinzi că poți concepe politici publice.

Domnul respectiv este produsul unui eșec. Un eșec al catehezei dar și al societății în care astfel de semidocți sunt aplaudați”.