-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:34
No menu items!

Profesor român condamnat în China la 8 ani de închisoare în condiții extrem de grele, pentru 80 de dolari. Reacția autorităților

spot_img

Ministerul Justiţiei se implică într-un caz dificil. Un profesor universitar român stabilit în China trăieşte un coşmar de mai bine de 5 ani. Bărbatul se află încarcerat într-una din închisorile de pe teritorul statului chinez, după ce a fost acuzat că a luat 80 de dolari de la un chinez care ar fi desfăşurat activităţi ilegale.

În tot acest timp, profesorul Marius Balo şi-a susţinut nevinovăţia, iar familia lui din ţară a solicitat în repetate rânduri implicarea autorităţilor din România.

Ministrul justiţiei, Ana Birchall, a anuţat joi, că a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe și că vor fi făcute toate demersurile necesare pentru ca profesorul român să fie transferat în țară. 

Ministerul Justiţiei depune toate eforturile privind obţinerea tuturor elementelor legale necesare care să permită declanşarea etapei judiciare a procedurii de transfer a cetăţeanului român, în contextul cooperării judiciare internaţionale. Ministerul Justiţiei îi asigură pe reprezentanţii legali ai cetăţeanului român că va continua să întreprindă toate demersurile legale necesare, astfel încât situaţia domnului Marius Balo să fie cât mai grabnic soluţionată, cu respectarea deplină a drepturilor sale”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Justiţie.

Marius Balo s-a stabilit în China în 2010 şi a lucrat ca expert străin în cadrul unei mari companii chineze din Beijing, apoi ca ca profesor la universitatea Renmin University.

În martie 2014, a fost arestat de autorităţile chineze pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă contractuală, fiind acuzat că a primit 80 dolari de la un chinez care ar fi desfăşurat activităţi ilegale. După doi ani petrecuţi în arest în condiţii inumane, a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare şi la plata unei amenzi de 13.600 de euro. Amenda a fost achitată de familia profesorului după ce a vândut un apartament pe care îl deținea în Cluj.