Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” a înregistrat la sfârşitul săptămânii 45 de cazuri de înţepături de căpuşe, a declarat luni prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul instituţiei.
Perioada în care căpuşele se manifestă este mai-iunie.
Medicii recomandă ca atunci când oamenii observă înţepături pe corp să se prezinte imediat la medic, pentru că înţepăturile de căpuşă pot da boala Lyme, dar şi febră butunoasă.
De asemenea, se recomandă populaţiei distrugerea, în perimetrele locuite, la nivelul spaţiilor verzi, a populaţiei de căpuşe, protecţie individuală – haine cu mânecă lungă, pantaloni – în cazul deplasării în zone cu risc și prezentarea la medic în cazul în care se constată prezenţa unei căpuşe fixate pe piele, atât în scopul extragerii corecte, cât şi în vederea educaţiei pentru observarea eventuală a apariţiei unor simptome.
Totodată, este necesară prezentarea la medicul infecţionist în cazul în care în jurul muşcăturii de căpuşe apare roşeaţă şi ”erupţie” caracteristică borreliozei.
CGMB a aprobat anul trecut în luna martie, pentru a preîntâmpina evoluţia necontrolată a apariţiei căpuşelor în Capitală, o hotărâre potrivit căreia toţi deţinătorii, proprietarii ori administratorii spaţiilor verzi au obligaţia de a aplica tratamente împotriva căpuşelor anual, în lunile mai-iunie şi septembrie.
Conform aceleiaşi hotărâri, „tratamentele se vor efectua şi în lunile iulie şi august în cazul în care se înregistrează ploi frecvente, precum şi ori de câte ori este necesar până la înlăturarea focarului”. Nerespectarea prevederilor menţionate se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de lei.
A.V.