-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:49
No menu items!

Producătorul emisiunii în care s-a cântat un colind antisemit este evreu

spot_img

Rozenberg Adrian

Producătorul emisiunii difuzate în direct de TVR 3, pe 6 decembrie, în care a fost interpretat un colind cu versuri antisemite este evreu, membru al comunității evreiești din România. Adrian Rozenberg are experiență în televiziune, fiind pe rând jurnalist la Pro TV, apoi prezentator de știri la Kanal D și, în prezent producător al unor emisiuni difuzate de TVR 3.

Fost corespondent de Cluj al Ştirilor Pro TV este de religie mozaică și provine dintr-o familie veche de evrei religioşi care s-a stabilit în jurul secolului al IX-lea în zona Bistriţei. Și-a descoperit neamurile în timpul unei filmări în localitatea Budacu de Sus, după cum a povestit pentru Pro TV Magazin.

Bunicul meu îmi tot povestea că bunica lui a fost înmormîntată în Budacu de Jos şi, fiind în zonă, m-am oprit în sat şi chiar am descoperit un cimitir evreiesc foarte vechi, uitat de lume, undeva într-o livadă de meri. Am rămas uimit cînd am găsit acolo scris pe o piatră funerară veche numele stră-stră-străbunicii mele. Pentru prima oară, făceam documentare nu pentru ştiri, ci pentru… mine. Străbunicul meu a fost rabinul Bistriţei, pînă cînd a fost deportat de nazişti la Auschwitz. De fapt, întreaga familie a fost deportată, iar singurul care a supravieţuit a fost bunicul meu, care atunci avea 13 ani şi care trăieşte şi azi în Bistriţa

Adrian Rozenberg
producător TVR 3

Postul public TVR 3 a difuzat, vineri, în cadrul emisiunii de relansare a canalului, un colind antisemit şi a fost reclamat la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de către Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22.

Grupul de colindători Ansamblul „Dor transilvan” a cântat, în cadrul emisiunii, un colind în care este folosit de mai multe ori termenul „jidov”.

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a precizat că alegerea colindelor interpretate de Ansamblul „Dor transilvan” la TVR 3 a aparţinut Centrului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj, fapt pentru care a sesizat Consiliul Judeţean Cluj.

Andi Topală