-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:16
No menu items!

Producătorii agricoli vor avea locuri rezervate în pieţe

spot_img

Proiectul privind asigurarea unor zone special amenajate în pieţe pentru producătorii agricoli, aflat în prezent în dezbatere publică, ar putea fi aprobat până la sfârşitul acestui an, a anunţat joi, la Piteşti, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

“În prezent se centralizează propunerile venite de la producători, iar după încheierea acestui proces forma finală a proiectului va fi aprobată prin hotărâre de guvern, cel mai probabil imediat după data de 9 decembrie”, a declarat ministrul Agriculturii.

El a apreciat că iniţiativa legislativă va avea ca efect creşterea numărului producătorilor agricoli care îşi vor valorifica în mod direct mărfurile.

“Proiectul de lege îi ajută pe micii producători, cei care vor să meargă în pieţe. Vor exista în pieţele din România două zone: o zonă special amenajată pentru producătorii agricoli şi o altă zonă pentru intermediari. Toţi producătorii care vor intra în piaţă vor avea carduri de producător, care vor fi monitorizate zilnic. Vom şti care este producţia fiecăruia, astfel încât să nu se comercializeze mai mult decât ceea ce produce fiecare”, a explicat Daniel Constantin.