Această obligativitate a fost prevăzută într-un ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE)
Producătorii interni de gaze vor trebui să vândă pe o piață centralizată cel puțin 20% din producția proprie destinată comercializării în perioada 15 iulie – 31 decembrie 2014, se arată într-un ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
Potrivit Ordonanței de Urgență 35/2014, începând cu data de 15 iulie 2014 și până la 31 decembrie 2018, producătorii de gaze naturale din România au obligația să încheie tranzacții pe piețele centralizate din România, transparent și nediscriminatoriu, pentru vânzarea unei cantități minime de gaze naturale din producția proprie destinată consumului intern.
Același act normativ prevede faptul că și furnizorii de gaze sunt obligați să vândă și să cumpere de pe bursă o parte din gazele comercializate în perioada 1 martie 2015 – 31 decembrie 2018.
Potrivit unui ordin aprobat joi de ANRE, pentru perioada 15 iulie – 31 decembrie 2014, fiecare producător sau operator economic afiliat acestuia din sectorul gazelor naturale are obligația să încheie tranzacții pe piețele centralizate, pentru vânzarea a minimum 20% din cantitatea de gaze naturale din producția proprie destinată consumului pe piața concurențială.
De la aplicabilitatea obligației mai sus amintite sunt exceptate cantitățile de gaze naturale din producția internă proprie, care fac obiectul contractelor de vânzare a gazelor naturale aferente pieței concurențiale aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestui ordin.
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie
De asemenea, până la data de 31 octombrie 2014, ANRE va elabora metodologia în baza căreia se va stabili obligația producătorilor și furnizorilor de a încheia tranzacții pe piețele centralizate, cu începere din anul 2015 până la data de 31 decembrie 2018.
Totodată, Ordinul ANRE nr. 62/2014 stipulează că – până la stabilirea de către ANRE a cantităților minime de gaze naturale din producția proprie, pe care producătorii de gaze naturale și operatorii economici afiliați acestora au obligația de a le tranzacționa pe piețele centralizate din România în anul 2015- producătorii de gaze naturale sau operatorii economici afiliați acestora pot încheia contracte noi de vânzare de gaze naturale aferente pieței concurențiale sau acte adiționale la contractele de vânzare de gaze naturale aferente pieței concurențiale aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordinului, dar cantitățile din contractele menționate anterior ale fiecărui producător sau operator economic afiliat acestuia nu pot depăși, cumulativ, 25% din cantitatea de gaze naturale din producția internă proprie destinată consumului intern din anul 2015.
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie
Reprezentanții Autorității mai susțin că, în condițiile liberalizării totale a pieței de gaze naturale pentru consumatorii non-casnici, această prevedere a fost instituită ca măsură de precauție, pentru evitarea unei posibile situații în care producția internă aferentă pieței concurențiale pentru anul 2015 ar putea fi indisponibilizată, prin semnarea de noi contracte de vânzare de gaze naturale ori de acte adiționale la contractele în derulare.
În România, există doi mai producători interni de gaze, Petrom și Romgaz, cu cote de piață aproximativ egale.
R.D.