Fostul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Cornetu Tomiţă Neagu, acuzat că ar fi primit un teren drept mită în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare ale primarului din Jilava, Adrian Mladin, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei soţia lui Neagu, Olimpia Neagu, ofiţer specialist în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, procurorul Dumitru Vlad, care lucra la Parchetul Tribunalul București la data comiterii faptelor, avocatul Adrian Richartt Zamfirachi, de la Baroul Bucureşti, suspendat din funcţie, şi Ovidiu Szasz.
În documentele transmise instanței procurorii DNA arată că Tomiță Neagu, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea soţiei sale, a avocatului Zamfirachi şi a lui Szasz, a pretins, a primit şi a acceptat, de la o persoană denunţătoare, cu titlu de mită, mai multe bunuri pentru a fi soluţionate dosarele penale, aflate în lucru pe rolul unităţii de parchet pe care o conducea, în care denunţătorul era cercetat în calitate de primar sau dosare constituite ca urmare a sesizărilor formulate de denunţător.
Astfel, potrivit procurorilor, Tomiţă Neagu şi soţia sa Neagu Olimpia au primit un teren intravilan de 1.000 de o mie de metri pătraţi, un sejur de aproape 3.300 de euro la Beverly Hills şi un televizor de 8.300 de lei.
Un alt teren, învecinat cu cel primit de soţii Neagu şi cu aceeaşi suprafaţă, i-a revenit avocatului Zamfirachi, mai arată DNA.
Şi procurorul Dumitru Vlad a acceptat de la primarul Mladin un teren de 1.000 de metri pătraţi, situat lângă primele două, acesta fiindu-i oferit pentru a soluţiona, în mod favorabil edilului, un dosar penal constituit ca urmare a unei plângeri formulate de acesta, mai notează procurorii anticorupție. Pentru a disimula adevărata provenienţă a acestui terenului, plătit în realitate de denunţător, procurorul s-ar fi folosit de o persoană interpusă, mai precis de mama sa, Vlad (Rădulescu) Niculina, care a semnat contractul de vânzare-cumpărare.
În vederea confiscării, anchetatorii DNA au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Neagu Tomiţă Ionuţ, Neagu Olimpia, Vlad Dumitru Cătălin şi Zamfirachi Adrian Richartt.
În acest dosar, Tomiţă Neagu se află în arest preventiv din 24 ianuarie, în timp ce Olimpia Neagu, Dumitru Vlad, Adrian Richartt Zamfirachi şi Ovidiu Szasz au primit interdicţie de a părăsi ţara.
Prin acelaşi rechizitoriu, precizează DNA, procurorii au dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitei Vlad (Rădulescu) Niculina pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa având în vedere că, din actele de urmărire penală efectuate, s-a stabilit că aceasta nu a avut nicio contribuţie la înţelegerea infracţională dintre inculpaţi.
R.D.