6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:48
No menu items!

„Procurorul păcănele” a fost trimis în judecată de DNA

spot_img

Margarit George_SZ

George Mărgărit – procurorul despre care Sursa Zilei a relatat, în exclusivitate că a pierdut la pocher 100.000 de euro din fondul de flagrant al DIICOT, dar și din sume indisponibilizate în cauze instrumentate de această structură – a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Mărgărit este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și delapidare.

În perioada 2012 — 2013, inculpatul Mărgărit George, în calitate de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Biroul Teritorial Buzău, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu referitoare la activitatea de urmărire penală desfășurată în șase dosare penale, cu privire la dispunerea măsurilor asigurătorii de indisponibilizare, prin instituirea sechestrului, asupra sumelor de bani și a bunurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor, în sumă totală de 420.313 lei, 7.140 euro, 121 USD și 30 lire sterline. În unele cazuri, deși a luat asemenea măsuri, nu a dispus consemnarea sumelor și a bunurilor în discuție la bancă, pe numele învinuiților, la dispoziția Parchetului, cauzând o vătămare a intereselor legale a 16 persoane implicate în aceste cauze. Mai mult decât atât, inculpatul Mărgărit George nu a dispus măsurile legale pentru restituirea sumelor de bani și/sau a bunurilor ridicate la perchezițiile domiciliare, care nu aveau legătură cu cauzele penale, în cadrul cărora au fost dispuse și efectuate aceste percheziții, sumele fiind cheltuite de inculpat în interes personal.

Direcția Națională Anticorupție

De asemenea, în cursul lunii octombrie 2013, acesta și-a însușit suma de 13.500 euro, din totalul sumei de 40.000 euro (fond de flagrant) pe care a solicitat-o și a primit-o de la conducerea DIICOT — Structura Centrală, în vederea realizării unei acțiuni de prindere în flagrant delict a unor persoane suspectate că ar comite infracțiuni de trafic de droguri de risc. Această sumă a fost recuperată ulterior, mai precizează DNA, într-un comunicat de presă transmis luni.

„La 28 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului Mărgărit George, formulată de Direcția Națională Anticorupție și a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile, măsură ce a fost prelungită până la data de 26 ianuarie 2014. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție”, mai arată DNA.

R.D.