-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:35
No menu items!

Procurorul Mircea Negulescu, anchetat de DNA Ploiești

spot_img

Procurorul Mircea Negulescu, zis și „Portocală”, este cercetat de foștii săi colegi de la DNA Ploiești. Dosarul are la bază, momentan, o plângere a deputatei Andreea Cosma care a vorbit, joi seara, la emisiunea „Sinteza Zilei” difuzată de Antena 3, despre presiunile pe care procurorul le exercita asupra ei și despre modul în care acesta „fabrica” dosare.

Tot joi seara, au fost date publicității noi înregistrări care arată cum anchetatorul îi ordonă un denunț unui așa-zis „martor”, denunț fals care-l viza pe omul de afaceri Sebastian Ghiță.

Vineri, deputata Andreea Cosma și fratele acesteia, Vlad Cosma, au fost chemați la DNA Ploiești.

Declarațiile publice ale Andreei Cosma:

„Negulescu a început să îmi dea mesaje începând cu luna aprilie, pentru că între timp a început dosarul tătului (Mircea Cosma – n.r.) și fratelui meu, dosar făcut de el și început de el. A mai făcut o presiune pentru a-mi arăta cât e de puternic, prin luna martie. Atunci mi-a făcut o plângere penală, ca să îmi poată da control judiciar. Ulterior, mi-a spus că mi-a dat acest control judiciar pentru că era gelos.”, a declarat Andreea Cosma, la Antena 3.

„Obiectivul lui era să aibă o relație cu mine, să obțină niște favoruri de la mine. Îmi facea avansuri sexuale. El s-a răzbunat, pentru că eu nu i-am dat atenție, a început acest dosar penal să îmi arate cât de puternic e. Eu nu aveam niciun cuvânt de spus. M-am gândit să mențin acea relație de prietenie ca să pot să supraviețuiesc și măcar să nu-mi facă alte dosare. Oricum, lua Xanax. Timp de trei luni, îmi transmitea prin avocați că o să fiu arestată. Probabil, s-a răzbunat că nu am acceptat avansurile. (…)S-a ajuns la discuția, hai la mare, hai la munte. I-am spus că e căsătorit și nu pot să am o relație cu el. A crezut că nu vreau, pentru că e gras. S-a dus și și-a făcut operație de micșorare de stomac. (…)Nu aș fi putut să mă culc cu el, pentru că el mi-a distrus tot, măcar demnitatea să nu mi-o distrugă. (…) Probabil că, dacă cedam avansurilor, nu aveam dosar”, a susținut Andreea Cosma.

Cosma a afirmat că procurorul Mircea Negulescu îi țintea pe Sebastian Ghiță și Victor Ponta.

„Este sigur dezechilibrat, trecea de la o stare la alta. El îmi divulga mie informații din dosare. Îmi spunea pe cine vrea să aresteze.Îmi povestea permanent de domnul Sebastian Ghiță. O să-l ard pe Ghiță, o să-l fac pe Ghiță. Țelul lui devenise Ghiță, pentru că i se părea că e puternic, iar el era frustrat. A prins puteri, a văzut că țin toate astea, apoi îl voia pe Ponta”, a mai spus Andreea Cosma.

R.D.