-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:57
No menu items!

Procurorul general Tiberiu Niţu a demisionat din funcţie. Prim adjunctul Bogdan Licu, interimar

spot_img

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu a demisionat, în urma scandalului folosirii coloanei oficiale. Demisia lui a fost semnată imediat de preşedintele Klaus Iohannis.

Tiberiu Niţu a remis un comunicat de presă în care susţine că nu a încălcat legea, ci doar i s-a asiguar un dispozitiv de protecţie şi însoţire.

  • Mi s-a asigurat un dispozitiv de însoţire şi protecţie.
  • Stabilirea unui anumit nivel de protecţie pentru diverse categorii de demnitari şi punerea în practică a măsurilor de protecţie sunt atributul instituţiilor specializate ale statului şi nu al beneficiarului protecţiei.
  • Măsurile de protecţie asigurate procurorului general al României de către instituţiile specializate ale statului sunt proporţionale cu riscurile potenţiale la care acesta este expus în exercitarea anumitor atribuţii de serviciu, astfel cum acestea sunt prevăzute de legislaţia în vigoare. 
  • În întreaga mea carieră de magistrat, precum și în funcția de procuror general, am fost permanent preocupat de respectarea legii și a normelor deontologice.
  • Cu toate că Raportul MCV validează rezultatele activităţii mele în fruntea Ministerului Public, la fel şi datele din bilanţ care vor fi făcute publice în cursul lunii martie,  în condiţiile în care numele meu şi funcţia pe care o reprezint sunt asociate în mod artificial cu o situaţie de natură să aibă consecinţe asupra imaginii instituţiei pe care o conduc, am decis – ca un gest de responsabilitate şi onoare – să îmi depun demisia din funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

comunicat procuror general

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Tiberiu Niţu a beneficiat, printr-un protocol încheiat cu fostul ministru de interne Gabriel Oprea, de însoţirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliţiei rutiere, primind astfel „un folos necuvenit”, coform procurorilor DNA. Procurorul general Tiberiu Niţu ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoţit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în octombrie-noiembrie 2015.

Tiberiu Niţu a fost numit procuror general al României în mai 2013, pentru un mandat de 3 ani. Funcţia sa a fost preluată de prim adjunctul Ministerului Public, Bogdan Licu, care va rămâne în funcţia de procuror general interimar până la numirile care vor avea loc în primăvară, atât la PG, cât şi la DNA.

Marilena Nedelcu