6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:46
No menu items!

Procurorul general: În dosarul Nana au fost făcute mai multe audieri

spot_img

nana

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, luni, că au fost făcute mai multe audieri în dosarul Nana, ancheta în acest caz, în care a fost începută urmărirea penală faţă de faptele de conflict de interese, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri, fiind continuată de procurorii PICCJ.

Au fost efectuate audieri în acest dosar. Urmărirea penală este începută cu privire la faptă. Urmează să continuăm investigaţia şi să vedem eventual ce alte măsuri procesuale pot fi luate,

a spus procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, citat de mediafax.ro.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţa, în 16 aprilie, că a fost începută urmărirea penală în cazul Nana, pentru conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în urma sesizării transmise de Corpul de control al primului ministru.

În urma sesizării transmise de Corpul de Control al primului ministru, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi,

preciza PICCJ.

Corpul de Control al premierului a trimis Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile din comuna Nana raportul referitor la trecerea unor suprafeţe de teren în domeniul privat al oraşului Fundulea şi a sesizat Parchetul ICCJ cu privire la anumite fapte considerate ilicite. În Raportul de la Guvern se arată că Primăria Nana a emis 22 de titluri de proprietate, pentru terenuri însumând 218 hectare, fără respectarea legislaţiei în vigoare.

Documentul prezintă pe larg situaţia terenurilor situate în zona comunei Nana, atât în perioada de dinainte de 1989, cât şi după, pe baza documentelor existente la toate autoritățile. Astfel, după administrări succesive şi comasări efectuate de-a lungul timpului, comisia de fond funciar a Primăriei Nana a primit din partea Agenţiei Domeniului Statului (ADS) o suprafaţă agricolă totală de 535 de hectare pentru restituirea drepturilor de proprietate ale persoanelor îndreptăţite. Actul arată că din această suprafaţă, 535 de hectare compun tarlaua 28 şi 147, tarlaua 33.

Ulterior, 33 de parcele, în suprafaţă totală de 277,901 ha, din perimetrul tarlalei 28, au fost «comasate» au fost comasate prin achiziţionarea lor, în perioada 2009-2010, de către o singură persoană juridică, respectiv societatea BERFIGE SRL. Totodată, societatea BERFIGE SRL a achiziţionat şi parcelele 23 şi 24 aflate în perimetrul tarlalei 33, cu suprafaţă totală de 12,50 ha. Potrivit contractelor de vânzare-cumpărare, societqatea BERFIGE SRL a plătit pentrucele 35 de parcele, în suprafaţă totală de 290,41 ha, achiziţionate în perioada 2009-2010, suma totală de 3.437.647,92 RON. În anul 2013, terenul în suprafaţă totală de 290,41 ha a fost vândut de către societatea BELFRIGE SRL unei persoane fizice, pentru suma de 5.844.864,26 RON,

se scrie în raport.

Documentul precizează că organizarea şi funcţionarea comisiei de fond funciar a comunei Nana nu au fost făcute cu respectarea prevederilor legale în perioada 2008-2013, iar înregistrarea, verificarea şi analizarea cererilor privind reconstituirea drepturilor de proprietate s-a realizat în mod defectuos şi fără respectarea dispoziţiilor legale. Reconstituirea drepturilor de proprietate s-a făcut pe alte amplasamente decât pe vechile terenuri care au aparţinut foştilor proprietari şi fără obţinerea consimţământului acestora sau a persoanelor îndreptăţite.

Controlul a mai semnalat şi faptul că majoritatea angajaţilor Primăriei Nana, dar şi afini ai acestora au depus cereri de împroprietărire. Totodată, membrii comisiei de fond funciar, precum rude şi afini ai acestora, au depus cereri de reconstituire a drepturilor de proprietate, ceea ce, potrivit raportului, reprezintă „posibile situaţii de conflict de interese”.

În urma verificărilor s-a constatat că s-au emis 11 titluri de proprietate pentru o suprafaţă de aproximativ 60 de hectare în condiţii ilegale, fără să se facă dovada calităţii de persoană îndreptăţită, iar legea prevede pentru aceasta sancţiunea nulităţii absolute.

Documentul remis comisiei parlamentare de anchetă are un capitol destinat BERFIGE SRL, societatea care a achiziţionat 290 de hectare, prin încheierea a opt contracte de vânzare-cumpărarea, după ce comisia de fond funciar a comunei Nana a reconstruit drepturile de proprietate asupra terenurilor agricole, în perioada 2009-2010, „cu încălcarea dispoziţiilor legale”.

Societatea BERFIGE SRL a fost înfiinţată în 23 iulie 2009, având ca asociat unic pe Mara Bertola, cetăţean italian. Obiectul de activitate al societăţii l-a reprezentat „Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii”, dar potrivit unui document trimis de ANAF Corpului de control al premierului,

în perioada 2009-2013, BERFIGE SRL nu a înregistrat venituri din activitatea principală, iar din 24 august 2012, firma a fost declarată inactivă ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative, precum şi pentru că nu funcţionează la sediul social declarat.

S.M.