- UPDATE
Senatorul PSD Niculae Bădălău a fost pus sub acuzare, luni, de procurorii DNA, în dosarul privind evaziunea fiscală de peste 50 de milioane de euro. Bădălău este acuzat de anchetatori de trafic de influență.
Concret – susțin anchetatorii – senatorul ar fi apărat interesele unei firme implicate în rețeaua de evaziune, „prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât şi pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din județul Giurgiu (prefectură, conducerea Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură – APIA)”.
Din rezoluția de începere a urmăririi penale a rezultat faptul că „există date şi indicii temeinice, potrivit cărora societatea comercială prezentă în circuitul evazionist, în favoarea căreia a intervenit învinuitul Bădălău Niculae, a primit de la APIA suma de 2.778.000 lei care a fost folosită de societatea implicată în circuitul evazionist şi nu în scopul pentru care banii fuseseră alocaţi”.
În plus, anul acesta, la cererea lui Niculae Bădălău, firma i-a pus la dispoziţie, cu titlu gratuit, produse alimentare pentru un eveniment organizat la restaurantul său.
„În aceeaşi perioadă, învinuitul Bădălău Niculae a făcut demersuri pentru angajarea fictivă a unei angajate de la cabinetul său senatorial la una din societăţile comerciale implicate în circuitul evazionist. Astfel, deşi aceasta nu a desfășurat nicio activitate în cadrul societăţii comerciale implicate în circuitul evazionist, a figurat mai mult timp ca angajată şi a încasat sume de bani pentru o activitate neefectuată”, au adăugat anchetatorii.
Un procuror șef de Serviciu în cadrul Parchetului General este vizat de ancheta Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul privind evaziunea fiscală de 50 de milioane de euro, în care luni dimineață au avut loc 160 de percheziții în locații din București și din cinci județe.
Surse judiciare au precizat pentru Sursa Zilei că procurorul este Angela Nicolae, șefa Serviciului Cooperare din Parchetul General. Aceasta a fost pusă sub acuzare pentru trafic de influență.
În ceea ce privește parlamentarul implicat în cauză, acesta este – au precizat sursele citate – senatorul PSD de Giurgiu Niculae Bădălău.
Senatorul Bădălău (foto sus) a fost citat luni, la 0ra 10.00, pentru ora 14.00, la sediul DNA, pentru a fi audiat în acest caz.
” (…)procurorii DNA au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) autorizarea efectuării unor percheziții domiciliare la două locații și la locul de muncă unde își desfășoară activitatea un procuror cu funcție de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (șef birou). La data de 27 octombrie 2013, CSM a avizat efectuarea perchezițiilor, având în vedere că procurorul în cauză este suspectat în legătură cu infracțiuni de trafic de influență în formă continuată în favoarea unor reprezentanți ai societăților comerciale cercetate pentru evaziune fiscală. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au făcut demersurile necesare pentru identificarea bunurilor mobile și imobile, astfel încât să fie aplicate măsuri asiguratorii”, precizează DNA într-un comunicat de presă remis luni.
Potrivit declarației de avere pentru anul 2012, procurorul Angela Nicolae deține în comuna Crevedia Mare, din județul Giurgiu, un teren intravial, în suprafață de 2.500 de metri pătrați, și un teren extravilan, cu o suprafață de 17.200 de metri pătrați, ambele moștenite de la bunici. În aceeași localitate, procurorul deține și o casă de vacanță, cu o suprafață 90 de metri pătrați, de asemenea moștenită de la bunici.
Magistratul mai deține un apartament în București cu o suprafață de 74 de metri pătrați și un autoturism Volkswagen – an de fabricație 2003, achiziționat în 2011.
Procurorul are două credite, unul de 30.000 de lei (contractat în 2006, la BCR, scadent în 2016) și un card de credit la Bancpost, cu o valoare de 4.000 de lei, contractat în 2009. Angela Nicolae câștiga un salariu de aproape 150.000 de lei an – aproximativ 33.000 de euro pe an -, adică aproximativ 2.750 de euro pe lună.
Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat, luni, că a încuviinţat, la cererea DNA, percheziţia domiciliară şi a biroului, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă a procurorului Angela Eugenia Nicolae, şef al Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe – altele decât Phare, din cadrul Parchetului General.
Procurorul Angela Nicolae este suspectată de trafic de influenţă în dosarul de evaziune fiscală în care sunt cercetate peste 50 de persoane, între care şi angajaţi ai Ministerului de Finanţe.
„La data de 27 octombrie 2013, CSM a avizat efectuarea percheziţiilor, având în vedere că procurorul în cauză este suspectat în legătură cu infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată în favoarea unor reprezentanţi ai societăţilor comerciale cercetate pentru evaziune fiscală”, a precizat DNA, într-un comunicat de presă.
R.D.