-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:04
No menu items!

Procurorii fac verificări. Dosar penal, pentru greva angajaților din transportul în comun din Capitală

spot_img

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au deschis un dosar penal în legătură cu organizarea grevei de către angajații de la Societatea de Transport Bucureşti (STB).

Potrivit unor surse judiciare, a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor legale, respectiv a art.191 din Legea 62/2011.

Ancheta a fost demarată în urma unei sesizări primite de la Brigada de Poliţie pentru Transportul Public.

Joi dimineaţă, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că cererile lor de natură salarială nu au fost soluţionate. În aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea grevei, însă protestul sindicaliştilor continuă și vineri.

                                                                                                                    Adina Silav