-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:56
No menu items!

Procurorii DNA și jandarmii au descins la Apele Române Iași. „Animalul politic”, Petru Avram, vizat de percheziții

spot_img

Perchezițiile DNA de la Apele Române Iași vizează angajările politice.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, săvârşite în perioada martie 2020-2021. În cursul zilei de 11 februarie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la 3 instituții publice situate pe raza județelor Iași și Suceava. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratelor de Jandarmi Județene Iași și Suceava. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul oficial al DNA.

În cadrul perchezițiilor din această dimineață, procurorii au ridicat acte legate de angajările nejustificate în instituție, într-un dosar distinct de cel deschis la finalul lunii decembrie 2020.

Potrivit ReporterIS, procurorii DNA însoțiți de jandarmi au ridicat documente și echipamente electronice din biroul directorului general Petru Avram și de la serviciul de personal al instituției.

Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași, s-a recomandat într-un reportaj Recorder drept ”animal politic”.

Scandalul de la Apele Române Iași a izbucnit o dată cu dezvăluirile privind angajările unor persoane în instituție care nu aveau calificarea necesară. Printre acestea și o fostă chelnăriță.