Șapte persoane vor fi puse sub învinuire
Procurorii DNA audiază, luni, șapte foști reprezentanți ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în același dosar în care dă declarații ca suspect și șeful Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, şi deputatul PNL Theodor Nicolescu.
Toți cei audiați vor fi puși sub învinuire. Procurorii o audiază și pe fosta șefă a ANRP, Ingrid Zaarour, care a deținut mandatul până în 2009, în perioada Guvernului Tăriceanu.
Potrivit unor surse judiciare, în baza unei decizii a Curţii de Conturi a României, au fost reevaluate 452 de dosare de despăgubire de la ANPR şi s-a constatat că 94 de dosare au fost supraevaluate cu 20%. Faptele s-au petrecut în perioada în care Indrig Zaarour era preşedinte al Autorităţii, Theodor Nicolescu era vicepreşedinte, iar Horia Georgescu era secretarul Comisiei de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul ANRP.
Indrig Zaarour este predecesoarea Codruţei Dumitrean la şefia ANRP, cercetată și ea în Dosarul „Bica 1”.
Andrei Tudor