-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:17
No menu items!

Procurorii cer arestarea angajaților de la Spitalul “Victor Babeş”. De ce sunt acuzați cei doi

spot_img

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat, miercuri, că cei doi angajaţi ai Spitalului Victor Babeş, reţinuţi în cazul pacienţilor decedaţi în unitatea mobilă ATI, sunt acuzaţi de ucidere din culpă.

Este vorba despre un instalator care ar fi mânuit defectuos instalaţia de oxigen, determinând creşterea presiunii peste 6 bari şi oprirea automată a ventilatoarelor, dar şi despre un inginer-şef care, nefiind la serviciu la ora producerii incidentului, a trimis instalatorul să facă intervenţia fără a-l instrui în prealabil.

Procurorii cer arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile.

”La data de 16.06.2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor R.C, instalator în cadrul Serviciului Tehnic al Spitalului Victor Babeş, respectiv P.L.V, inginer-şef serviciul Tehnic pentru infracţiunea de ucidere din culpă”, a transmis, miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Sursa citată a precizat că, din proble administrate până în prezent, a rezultat că, în data de 12.04.2021, în intervalul 16.55 – 16.57, instalatorul a manipulat în mod necorespunzător elementele componente de reglare a presiunii de oxigen aferente instalaţiei Unităţii de Terapie Intensivă Mobilă, fapt ce a determinat creştrea presiunii de oxigen peste valoarea de 6 bari, având drept consecinţă oprirea automată a ventilatoarelor prin care se asigura suportul ventilator al pacienţilor internați în salonul ATI al unității mobile, conducând, astfel, la decesul a trei pacienţi.

La rândul său, inginerul-şef este acuzat că nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu şi responsabilităţile specifice postului, prin aceea că nu a asigurat funcţionarea în parametri tehnici corespunzători a instalaţiei de oxigen.

”Constatându-se necesitatea reducerii presiunii de oxigen, la data de 12.04.2021, ora 16.54, întrucât nu se mai afla la locul de muncă, susnumitul i-a cerut subalternului său, R.C, să se deplaseze în camera tehnică a unităţii mobile şi să reducă presiunea oxigenului din instalaţie, fără a-l instrui corespunzător. S-a creat necesitatea intervenţiei asupra instalaţiei, intervenţie realizată defectuos de inculpatul R. C, fapt care a dus la oprirea automată a ventilatoarelor”, mai arată procurorii.

Tragedia din TIR-ul ATI de la „Victor Babeș”, produsă dintr-o eroare umană. Doi angajați ai spitalului, reținuți