3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:28
No menu items!

Procurorii au tras cortina la Opera Română. Directorul a fost reținut

spot_img

Directorul Operei Naţionale din Bucureşti, Răzvan Ioan Dincă, a fost reţinut pentru achiziţii ilegale

opera-nb_11890300

Procurorii au controlat toate contractele încheiate de directorul Operei în ultimii 4 ani. Anchetatorii au suspiciuni ca unele contracte au fost câștigate de firme favorizate de conducerea instituției. Procurori au cerut acte din biroul directorului, de la juridic, de la achiziții, dar și de la contabilitate. Toate documentele au fost ridicate.

Procurorii spun că există suspiciuni privind contractul de construcție a sălii de spectacole noi din cadrul Operetei din București, a cărui valoare a crescut de câteva ori în timpul derulării lui. Un alt contract controversat ar fi cel pentru realizarea decorurilor, care au fost create de artiștii Operei, dar plătiți către o firmă apropiată directorului.

Perchezițiile au durat câteva ore, timp în care toată activitatea Operei a fost suspendată, iar polițiștii și procurorii au blocat intrările pentru artiști.  Aceștia au încercat să-și facă repetițiile zilnice, fără să țină seama de agitația din clădire.

Răzvan Dincă este directorul Operei Române din 2012, după ce a câștigat acest post prin concurs, la Ministerul Culturii. El este un regizor cunoscut și a mai fost, în 2006, director general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.

M.N.