4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:43
No menu items!

Procurorii au început urmărirea penală pentru amenințările reclamate de Robert Negoiță

spot_img

Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului ÎCCJ au dispus, vineri, începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată de primarul sectorului 3, Robert Negoiță, adică amenințare.

robert-negoita

Anchetatorii vor începe cât de curând audierile, pentru soluționarea rapidă a acestei cauze.

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a depus marţi, la PÎCCJ, o plângere penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, după ce acesta l-ar fi ameninţat cu moartea la telefon.

Acum o săptămână m-a sunat şi m-a ameninţat la telefon într-un mod josnic şi ruşinos. M-a ameninţat inclusiv cu moartea, adică o chestiune, în opinia mea, foarte gravă şi, din această perspectivă, cred că este de datoria mea să dăm un semnal în această ţară că cu astfel de securisme şi cu astfel de comportament mergem mai departe. Este mare păcat că un deputat în România, în Europa, ameninţă cu moartea un primar de sector,

a declarat Negoiţă.

Sebastian Ghiţă a declarat, potrivit rtv.net, că nu a vorbit de foarte multe zile cu Robert Negoiţă şi că i se pare incredibil ceea ce susţine primarul.

Nu am mai vorbit cu domnul Negoiţă nici direct şi nici la telefon de foarte multe zile. Nu am avut niciodată legături de nici un fel. Ori a visat urât ieri noapte, ori l-a păcălit cineva aseară la telefon,

a declarat Sebastian Ghiţă, potrivit sursei citate.

Acesta a adăugat că pare cu atât mai ciudată plângerea lui Negoiță, cu cât nu aștepți 10 zile să reacționezi, dacă te simţi ameninţat cu moartea. Mai mult, susține deputatul, plângerea penală depusă acum poate fi parte a campaniei electorale.

M.N.