Procesul intentat de președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt Hăineală jurnaliștilor care au dezvăluit legăturile ei cu procuroarea Rita Branga, condamnată pentru corupție, a început cu stângul. La primul termen, stabilit pentru miercuri, instanța a admis faptul că dosarul a fost repartizat nelegal unui magistrat care urma să judece un simplu proces civil, în ședință secretă, în Camera de Consiliu, situație neacceptată de Codul de Procedură Civilă.
Magistratul a susținut, în instanță, că este stagiar și că nu poate judeca cauza.
În plus, potrivit judecătorului, completul a fost constituit nelegal, drept pentru care s-a sesizat din oficiu și a admis această excepție înaintând dosarul președintelui Judecătoriei pentru a-l repartiza aleatoriu.
Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată invocată de către instanţă din oficiu. Înaintează dosarul nr. 4745/1748/2013 preşedintelui instanţei în vederea repartizării aleatorii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.07.2013
Soluția dată de judecător
Astfel, magistratul care va primi dosarul, va trebui să reia de la zero toată procedura, începând cu citarea corectă a părților.
La termenul de miercuri, președinta CSM a depus o cerere prin care majorează cuantumul daunelor pretinse de la 15.000 de euro la 40.000 de euro.
Citește aici cererea prin care Oana Hăineală își majorează pretențiile bănești
Într-o acțiune civilă formulata pe 18 iulie împotriva Antena 3 SA, SC Sursa Zilei Media SRL și SC Jurindex Media SRL (Lumeajustitiei.ro), precum și a jurnalistului Andi Topală, președinta CSM Oana Hăineală cerea 15.000 euro daune morale. În plus, șefa CSM a încercat, printr-o ordonanță președințială depusă la aceeași instanță să îngrădească dreptul la libera exprimare a jurnaliștilor. Concret, Hăineală a cerut Judecătoriei Cornetu:
1 – interzicerea pârâţilor de a publica sau de a transmite opiniei publice informaţii mincinoase, denigratoare şi defăimătoare privind asocierea numelui şi a imaginei reclamantei cu acte sau fapte de corupţie, care sunt în legătură directă cu informaţii transmise în dată de 17.07.2013 de către pârâţi, în cadrul cotidienelor Sursa Zilei, Lumea Justiţiei şi în cadrul emisiunilor difuzate de postul de televiziune Antena 3;
2 – obligarea pârâţilor, cu titlu provizoriu, până la soluţionarea fondului cererii de chemare în judecată, să înlăture articolele
Sursa Zilei a dezvăluit, pe 17 iulie, că numele Oanei Schmidt Hăineală apare în dosarul procuroarei Rita Branga, condamnată pentru corupție. În articol, au fost redate mărturiile Ritei Branga care făcea referire la relația de amiciție pe care o avea cu Oana Hăineală și cu mama acesteia. În plus, la dosar a fost depus de către DNA un raport favorabil întocmit de Oana Hăineală fostei sale subalterne, acuzată de mai multe infracțiuni de luare de mită. Pe de altă parte, discuțiile dintre cele două au fost interceptate de procurori, care – deși au dat o soluție de NUP pentru Oana Hăineală – au avut suspiciuni la adresa acesteia, atâta vreme cât aceasta a discutat cu Rita Branga detalii ale cercetărilor, “relâtandu-i totodată acesteia din urmă și discuția avută cu procurorul DNA cu ocazia ridicării unor documente de la Parchetul Tribunalului Bacău”.
Acest fapt ridică suspiciuni cu privire la posibilitatea ca Schmidt Haineală Oana să fie implicată în posibile fapte de corupție săvârșite în participație cu Branga Rita și Bogonos Branga Ioan
procurorii DNA