-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:13
No menu items!

Procesul lui Liviu Dragnea, amânat. Liderul PSD a ieşit în aplauze şi huiduieli de la ÎCCJ

spot_img

Judecătorii au admis cererea avocaţilor de amânare a procesului DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă, fiind stabilit termen pe data de 20 mai, la ora 11:00.

Liviu Dragnea a ieşit din sediul instanţei supreme, după ce a fost audiat de magistraţi, el fiind aplaudat de către susţinători, dar şi huiduit de către contestatarii săi. Acesta a fost şi împins de către mulţimea care-l înconjura.

„Mă împingeţi în halul ăsta? Nu mă lăsaţi să plec?”, a spus acesta, în timp ce încerca să treacă de mulţimea care se îmbrâncea.

Liderul PSD a părăsit sediul instanţei supreme în huiduieli, dar şi în aplauze, fiind de asemenea, escortat de jandarmi.

Cele două tabere, de susţinători, dar şi de contestatari ai lui Dragnea, strigau „Penalul!”, pe de o parte, şi „PSD!”, pe de altă parte.

„Completul de 5 judecători a hotărât admiterea cererilor de amânare ca aceştia să-şi pregătească apărarea”, a spus preşedintele completului după deliberări, subliniind că termenul de 20 mai ar putea fi ultimul.

Magistraţii au admis, astfel, cererile avocaţilor de amâna procesul.

„Cerere de amânare a judecăţii. De constatare a încheierii cercetării judecătoreşti după pronunţarea conflictului constituţional. Noi considerăm că unul din motivele noastre de apel aproape identic face obiectul acestei cereri, a unui conflict juridic de natură constituţională. Această cerere pe rolul CCR poate avea caracter de chestiune prealabilă. Considerăm că e normal să se aştepte soluţionarea acestui conflict. (…) Dacă instanţa rămâne în pronunţare anterior CCR, nu ar mai exista un remediu procesual dacă s-ar constata compunerea nelegală. (…) Să nu constataţi încheiată cercetarea judecătorească şi să amânaţi”, a cerut în instanţă Adrian Toni Neacşu, avocat în dosar.

La rândul său procurorul s-a opus cererii de amânare.

„Aveţi în vedere că doar Dragnea Liviu şi Şefu Olguţa au invocat nulitatea absolută a completurilor de 3 judecători. Se încearcă tergiversarea cauzei, având în vedere că un membru al completului urmează să se pensioneze”, a spus procurorul.

În replică, apărarea lui Dragnea a spus: „Doamna procuror să îşi ceară scuze, pentru că noi nu urmărim să tergiversăm cauza ca un magistrat să se pensioneze. Îmi pare rău că face aceste declaraţii”.

Dragnea, declaraţii în faţa instanţei: Aşa cum am spus şi la fond, sunt total nevinovat

Liviu Dragnea este audiat, la ora transmiterii ştirii, de către judecători, în faţa cărora spune că este nevinovat şi că nu este de acord cu afirmaţiile din motivarea condamnării din prima instanţă, unde se menţionează că ar fi coordonat DGASPC Teleorman.

„Menţin declaraţia dată anterior, precum şi cea de la confruntare. Doamna preşedinte, aşa cum am spus şi la fond, sunt total nevinovat. Nu am avut cunoştinţă că doamna Botorogeanu (Adriana Botorogeanu, n.r.) şi Stoica (Anisia, n.r.) nu ar fi mers la serviciu. Nimeni nu mi-a spus că aceste două salariate nu se prezintă la locul de muncă. Nu am cerut nimănui, nu am făcut presiuni asupra nimănui pentru a le menţine pe cele două în funcţie. Nu sunt de acord cu afirmaţiile din motivarea de la fond că aş fi minimalizat nişte atribuţii. Nu am coordonat sau controlat DGASPC Teleorman, care nu se afla în subordinea mea ci a Consiliului Judeţea, potrivit legii. Atribuţiile de coordonare directă le aveau colegiul director şi secretarul judeţului”, a declarat Liviu Dragnea, în faţa magistraţilor.

Dragnea a mai spus că nu a discutat cu nimeni astfel încât două angajate să fie acceptate la DGASPC Teleorman şi să nu frecventeze locul de muncă pentru a lucra la PSD.

„Nu este adevărat că în anul 2008, Alesu Floarea ar fi venit să discute cu mine despre situaţia celor două inculpate, Stoica şi Botorogeanu. Nici în anul 2009. Nu am avut discuţii cu Alesu Floarea despre modificarea organigramei şi înfiinţarea biroului secretariat”, a mai declarat liderul PSD.

„Sigur că le vedeam pe aceste două doamne, cum vedeam şi pe alţi voluntari. Eu nu întrebam, pe nimeni la intâlniri fiecare ce face, fiecare volunar ce face şi cât stă la partid. Eu nu eram şomer, munceam toată ziua la organizaţii. (…) Întâlnirile aveau loc în afara programului de lucru, de regulă sâmbăta. În mod excepţional au avut loc în timpul săptămânii, dar după programul de lucru, seara. În afară de participarea la aceste întâlniri, eu nu mai mergeam la sediul partidului, pentru că nu aveam de ce. Pe Stoica şi Botorogeanu le-am văzut prezente la unele din aceste întâlniri. (…) Dacă voiam să vorbesc cu secretarul executiv, ne vedeam la Consiliul Judeţean, nu la partid. Nu prea se întâmpla nimic acolo. După intrarea în opoziţie, bătea vântul în sediile PSD în acei ani. Nu ştiu dacă sunt elegant, dar asta e realitatea. Foarte greu îi aduceam să facem acele birouri judeţene. Oamenii erau foarte speriaţi”, a mai spus liderul PSD.

Întrebat de procuror dacă din colegiul director făceau parte trei consilieri numiţi de preşedintele CJ, Dragnea a răspuns: „Nu am încredere în ce spune DNA. Nu-mi aduc aminte, trebuie să verific documentele de atunci. Cu tot respectul, nu răspund direct la DNA”.

Apărarea lui Dragnea, Flavia Teodosiu, îl întreabă pe Dragnea în instanţă: „La DGASPC se făceau numiri politice?”.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor a spus: „Eu cred că doamna avocat s-a inspirat din motivarea de la fond. Acolo am citit că la DGASPC se făceau evident numiri politice. Pentru funcţiile de conducere se organizează concursuri la Bucureşti la Agenţia Naţională a funcţionarilor publici cu o comisie din funcţionari publici, nu cu oameni politici. După aceea, puteau veni în sediile CJ şi prin vot să se valideze”.

Trei protestatari, amendaţi cu câte 200 de lei

Trei bărbaţi care au fost implicaţi, luni, în conflicte la sediul ÎCCJ, unde se află şi Liviu Dragnea, au fost ridicaţi de jandarmi şi, în urma audierii, au fost amendaţi cu câte 200 de lei pentru provocare sau participare la scandal.

„În continuare, în urma evenimentelor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 36 de ani, au fost sancţionaţi cu câte 200 de lei fiecare, în conformitate cu art. 24, din Legea 61/1991, pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal”, a transmis Jandarmeria Bucureşti.

Cerere de recuzare respinsă

Completul care judecă dosarul lui Dragnea a suspendat şedinţa pentru a delibera asupra unei cereri depuse de avocatul lui Dragnea, Flavia Teodosiu, de recuzare a unei judecătoare deoarece soţul ei ar fi un susţinător PSD, fiind astfel şanse ca imparţialitatea să fie afectată.

Apărarea lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a cerut în instanţă recuzarea unei judecătoare din procesul lui Dragnea. Ea spune că sunt materiale în presă din care rezultă că soţul unei judecătoare, Simona Enceanu, e susţinător PSD:

„Am găsit un material. Soţia îl judecă pe Liviu Dragnea, soţul e fan PSD. În acest moment, e afectată imparţialitate doamnei judecător, dânsa nu mai poate face parte din complet”, a spus avocata lui Dragnea.

Judecătorii au decis, în urma deliberării, să respingă cererea formulată de apărarea lui Liviu Dragnea de recuzare a Simonei Enceanu, magistrat care face parte din complet, pe motiv că există materiale de presă din care rezultă că soţul ei ar fi susţinător PSD.

Apărarea lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a cerut în instanţă recuzarea unei judecătoare din procesul lui Dragnea. Ea spune că sunt materiale în presă din care rezultă că soţul unei judecătoare, Simona Enceanu, e susţinător PSD.

În urma deliberării, judecătorii au respins cererea.

Andrei Tudor