-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:04
No menu items!

Procesul în care Ministerul Finanțelor cere despăgubiri de la moștenitorii lui Dinu Patriciu s-ar putea relua

spot_img

Curtea de Apel București a dispus reluarea procesului în care Ministerul Finanțelor i-a dat în judecată pe moștenitorii lui Dinu Patriciu pentru recuperarea prejudiciu din dosarul penal Rompetrol, pe segmentul ”Creanța Libia”. Decizia nu este însă definitivă. 

Inițial, anul trecut Tribunalul București le-a obligat pe cele două fiice ale lui Patriciu, Ana și Maria, precum și pe fosta soție Dana Patriciu la plata a ”58.521.056 USD la care se adaugă dobânda legală calculata de la data de 05.01.2001 până la plata efectiva a debitului”. 

Pe 5 iunie a.c. Curtea de Apel București a decis însă că sentința nu este corectă: ”Admite apelurile Anulează încheierile şi sentinţa atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti -Secţia a VI-a. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă”.  

Contactat de Sursa Zilei, avocatul Anei Patriciu, Ion Dragne ne-a explicat pe ce și-a întemeiat apelul împotriva deciziei Tribunalului București: ”Noi am criticat sentința Tribunalului pe motive de procedură și de fond. Am criticat faptul că nu ni s-au admis probe, judecătorul de la fond bazându-se doar pe documentele din dosarul penal, lucru pe care noi nu l-am considerat corect”. Ținând cont că judecătorii Curții de Apel București au anulat și o serie de încheieri, nu doar sentința finală a tribunalului, cel mai probabil apelul a fost admis pentru neadministrarea de probe în procesul civil.

Problema ”Creanța Libia”, așa cum a fost cunoscută public în urma instrumentării de către DIICOT a dosarului penal față de Dinu Patriciu și Rompetrol, reprezintă valoarea lucrărilor de explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră efectuate de statul român în Libia din anii 80 și până în 1992.  După preluarea companiei Rompetrol de către Dinu Patriciu toți acești bani generați de lucrările din Libia au intrat în Rompetrol și nu au mai fost virați la bugetul de stat.

Cristi Ciupercă