-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:31
No menu items!

Procesul fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi a fost amânat pentru 1 februarie

spot_img

Mohamed Morsi

Procesul pentru incitare la uciderea unor manifestanţi al fostului preşedinte islamist egiptean Mohamed Morsi, destituit de armată, care urma să fie reluat miercuri, la Cairo, a fost amânat pentru 1 februarie, acuzatul neputând fi adus din cauza „condiţiilor meteorologice”, informează AFP.

„Din cauza condiţiilor meteorologice (nefavorabile), Mohammed Morsi nu a putut să fie adus. Ca atare, procesul este amânat pentru 1 februarie”, a declarat judecătorul Ahmed Sabry Youssef, care prezida şedinţa de miercuri.

Primul şef de stat ales în mod democratic în Egipt este deţinut într-o închisoare de la Alexandria (nord) și urma să fie adus la Cairo la bordul unui elicopter, potrivit poliţiei. Însă locuitori au declarat pentru AFP că cerul era senin şi nu ploua nici la Alexandria şi nici la Cairo.

Morsi a compărut la prima şedinţă, pe 4 noiembrie, într-o cuşcă, într-un tribunal situat în centrul Academiei de Poliţiei de la Cairo. El a denunţat un „proces politic”, a reafirmat că el este preşedintele ţării şi a pus în discuţie legitimitatea şi legalitatea judecătorilor, care au amânat procesul.

C.A.