4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:38
No menu items!

Procesul electoral, suspendat în 22 de judeţe. Voturile sunt păzite de polițiști

spot_img

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne până la reluarea procedurilor în cursul zilei de astăzi.

„La nivel naţional, în 22 de judeţe, avem situaţia în care, deşi s-au terminat numărătorile, numărătoarea voturilor a fost finalizată, s-a suspendat transportul voturilor către locaţiile birourilor electorale (…) Personalul MAI nu are acces în incinta în care sunt ţinute materiale electorale, în care sunt ţinute voturile, în care sunt ţinute procesele verbale sau celelalte materiale electorale”, au transmis, luni seară, oficialii Poliţiei Române.

Toate documentele care ţin de procesul electoral sunt depozitate, sunt predate pe bază de proces verbal structurilor MAI.

”Acea încăpere este sigilată, nimeni nu mai are acces în acea încăpere şi nici personalul MAI, bineînţeles, până a doua zi dimineaţă, până mâine dimineaţă, atunci când aceste locaţii vor fi predate de către personalul MAI către preşedinţi, bineînţeles tot pe bază de proces verbal”, a precizat sursa citată.

Mai multe birouri electorale au anunţat suspendarea procesuluin electoral, după ce toţi cei implicaţi au stat mai bine de 40 de ore, în căldură şi fără odihnă, centralizarea nefiind finalizată.

                                                                                                            Adina Bucur