-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:16
No menu items!

Privatizarea CFR Marfă amânată?

spot_img

Strategia de privatizare a CFR Marfă nu a primit avizul CSAT, astfel că noul termen de privatizare ar putea fi amânat pentru primele luni ale anului 2013, susțin oficiali din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

„Fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) nu putem continua. Este cu atât mai curioasă această poveste cu cât CSAT a emis la un moment dat un aviz, acum un an. Avizul CSAT de atunci recomanda să se privatizeze mai mult de 50%”, susține Horaţiu Buzatu, secretar general adjunct în minister. Amânarea cu o lună a emiterii avizului CSAT, crede oficialul, ar împinge privatizarea la finalul primei luni din anul viitor.

Ministerul Transporturilor a fost mandatat să vândă integral CFR Marfă prin metoda licitaţiei cu strigare, precum şi pachetul care va fi deţinut de statul român în urma conversiei datoriilor în acţiuni şi cel rezultat în urma cesiunii şi compensării datoriilor către CFR SA.

CFR Marfă a încheiat anul trecut cu pierderi de 133,5 milioane lei, mai mari cu 67,9% faţă de nivelul aprobat de Guvern prin bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, de 79,5 milioane lei.

Presiunile economice și social generate de privatizarea CFR Marfă s-au mărit în ultimele luni, de când guvernul și-a asumat față de FMI vânzarea acestei companii până la sfârșitul anului 2012.

Asociaţia Transportatorilor Feroviari din România (ATFER) avertiza  recent că privatizarea CFR Marfă se face superficial, iar procedura de vânzare a companiei de stat va crea prejudicii însemnate atât statului, cât şi operatorilor privaţi de transport. Asociația avertiza într-un comunicat de presă căs-a ajuns în acest moment când, ca urmare a condiţionărilor UE, privatizarea să se facă în 2-3 luni, practic «pe genunchi». Vorbim de o companie care deţine circa 50% din piaţa de transport feroviar de marfă din România (30 de milioane de tone marfă transportată), care are mijloace fixe în valoare de circa 1,5 mld de euro şi aproximativ 11 000 de salariaţi”.

Directorul general al companiei, Constantin Zaharia, susținea că și-au exprimat interesul pentru această privatizare investitori din Polonia şi Cehia, dar se așteaptă ca și transportatorii români să participe la licitație. (S.S.)