1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:10
No menu items!

Privatizare fără sfârșit la CFR Marfă. Ministrul Mănescu spune că procesul s-ar putea relua

spot_img

Procedura de privatizare a CFR Marfă este în grafic, dar ar putea fi reluată dacă nu se încheie în termenul stabilit, adică până la jumătatea lunii octombrie, a declarat marți ministrul

Procedura de privatizare a CFR Marfă este în grafic, dar ar putea fi reluată dacă nu se încheie în termenul stabilit, adică până la jumătatea lunii octombrie, a declarat marți ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.

„CFR Marfă este într-o procedură de privatizare. (…) Cel care cumpără este încă în termen pentru a depune garanţia şi pentru a face toate diligenţele necesare (…) Dacă nu se finalizează privatizarea, se va relua procedura. Este foarte simplu. Acesta este singurul plan B care este la dispoziţia noastră din punct de vedere legal”, a spus Mănescu.

Grup Feroviar Român (GFR), deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane de euro pentru 51% din acţiuni.

Contractul de privatizare a fost semnat la începutul acestei luni, după ce Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă a fost publicată în Monitorul Oficial la jumătatea lunii august. Termenul de finalizare a tranzacției a fost stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, adică jumătatea lunii octombrie.

Gruia Stoica trebuie să notifice tranzacţia Consiliului Concurenţei, decizia din partea autorităţii de concurenţă putând fi pozitivă, pozitivă cu condiţii sau negativă. Motivul este acela că, în urma preluării CFR Marfă, GFR va avea o cotă de piață de 80%. Până acum însă, Stoica nu a notificat Consiliul Concurenței.

Cosmina Croitoru