1.9 C
București
marți, 26 noiembrie 2024 - 0:52
No menu items!

Prins beat la volan și fără permis de conducere

spot_img

Un tânăr de 20 de ani din Târgovişte, fără permis de conducere, a lovit cu autoturismul, în noaptea de marți spre miercuri, un stâlp, un gard şi o maşină parcată. Acesta era urmărit de agenţii de la circulație, pentru că nu a oprit la semnalul echipajului de poliție. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Dâmbovița, Raluca Florescu, a spus că polițiștii  au încercat să-l oprească pe strada Mihai Bravu din Târgoviște, dar acesta a fugit. Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului, iar, pe strada Pârvan Popescu, tânărul a pierdut controlul asupra direcției, a intrat într-un stâlp, apoi a lovit un gard și o mașină parcată. Nimeni nu a fost rănit. Testat cu aparatul etilotest, oamenii legii au stabilit o alcoolemie de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele șoferului a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice și riscă de la 1 la 5 ani de închisoare. În plus, trebuie să plătească pentru pagubele produse. D.M.