-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:04
No menu items!

Principalul acuzat în cazul furtului de tablouri din Olanda, eliberat din arest

spot_img

Anchetă extinsă în "Jaful secolului"

Judecătoria Sectorului 3 a înlocuit, vineri, măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar în cazul unuia dintre suspecţii furtului de tablouri din Olanda, Alexandru Bitu, şi în cazul mamei lui Radu Dogaru, Olga Dogaru, inculpată şi ea în acest dosar. Decizia de vineri nu este definitivă şi poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti. Până la judecarea eventualei contestaţii, cei doi rămân în arest.

La termenul de vineri al dosarului, judecătorul de caz, Adrian Chiţoiu, a spus că, din punctul său de vedere, contestarea deciziei de arestare a unei persoane este neconstituţională. Avocatul lui Radu Dogaru, Cătălin Dancu, a depus la dosar o solicitare pe care a trimis-o ministrului Culturii din Olanda. Prin acest înscris, avocatul cere să îi fie comunicat dacă lista tablourilor furate este înscrisă în patrimoniul de stat al Olandei. Instanţa a fixat următorul termen de judecată pentru 6 iunie.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 27 februarie, pe Radu Dogaru la şase ani de închisoare cu executare şi pe Eugen Darie la cinci ani şi patru luni de închisoare, pentru furtul a şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din oraşul olandez Rotterdam, în octombrie 2012. Radu Dogaru a fost judecat pentru furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, constituirea unui grup criminal şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Eugen Darie a fost acuzat de complicitate la furt calificat, cu consecinţe deosebit de grave şi constituire de grup criminal.

Dogaru şi Darie au recunoscut toate faptele de care sunt acuzaţi în dosarul furtului de tablouri şi au fost judecaţi în procedură simplificată, prevăzută de Codul de procedură penală, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Cereri similare formulate de Alexandru Bitu şi Petre Condrat au fost respinse de instanţă, pe motiv că declaraţiile acestora nu sunt concordante cu probatoriul asigurat de procurori în acest caz. Aceştia sunt judecaţi în continuare în procedură completă, în cadrul căreia vor fi audiaţi, vor fi ascultaţi martori, vor putea propune probe în apărare, după care vor fi ascultate pledoariile finale şi se va da o soluţie. Următorul termen în acest dosar a fost stabilit de instanţa Judecătoriei Sectorului 3 în 14 martie.

În 15 iulie 2013, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam. Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele – „Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait” de Meyer de Haan şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud. Valoarea prejudiciului a fost estimată la 18 milioane de euro.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă. Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, „cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni”, au precizat procurorii. Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

S.M.