1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:24
No menu items!

Prinţul Friso al Olandei a murit din cauza unor răni cauzate de un accident de schi

spot_img

 

Prinţul Friso al Olandei a murit, din cauza unor răni cauzate de un accident de schi

Serviciul de presă al familiei regale a anunţat că prinţul Friso al Olandei, fratele regelui Willem-Alexander, a murit luni dimineaţă din cauza rănilor suferite în timpul unui accident de schi produs în Austria în 2012, reamintind că acesta se afla într-o stare de „cunoştinţă minimală”, potrivit AFP.

„Majestatea sa regală anunţă cu regret faptul că alteţa sa regală prinţul Johan Friso Bernhard Christiaan David, prinţe de Orange-Nassau, Jonckheer van Amsberg a murit în această dimineaţă la vârsta de 44 de ani, în palatul Huis ten Bosch din Haga”, se afirmă într-un comunicat emis de serviciul de presă al casei regale.

„Prinţul Friso a decedat în urma complicaţiilor apărute din cauza vătămărilor produse la nivelul creierului, provocate de lipsa oxigenului, în timpul accidentului de schi din 17 februarie 2012, de la Lech, în Austria”, a precizat aceeaşi sursă.

Johan Friso, în vârstă de 44 de ani, un schior experimentat, a fost surprins de o avalanşă pe 17 februarie, în timp ce schia în localitatea austriacă Lech, împreună cu un prieten de-al său, pe o pistă nemarcată, în condiţiile în care riscul de producere a avalanşelor era în acea perioadă extrem de mare (de nivel patru pe o scară de cinci trepte).

Prinţul olandez a rămas prins sub zăpadă circa 20 de minute, înainte de a fi scos de salvamontişti, timp în care creierul său nu a fost oxigenat. Din acest motiv, prinţul s-a aflat în stop cardiac circa 50 de minute, timp în care a fost nevoie de reanimare – o durată considerată prea lungă de medici. El a fost transportat la spitalul din Innsbruck după accident.

Aflat mai întâi în comă, prinţul a prezentat în cele din urmă „semne foarte slabe de cunoştinţă”, în noiembrie. Starea sa „nu s-a schimbat de atunci”, a precizat serviciul de presă al casei regale.

Prinţul Friso a fost externat din spitalul Wellington din Londra pe 9 iulie şi a fost transferat în palatul regal, reşedinţa mamei sale Beatrix, unde ar fi urmat să petreacă această vară şi unde o echipă medicală se ocupa de el în permanenţă.

Regina Beatrix a abdicat pe 30 aprilie în favoarea fiului ei cel mare, Willem-Alexander, şi va părăsi palatul regal spre sfârşitul anului, urmând să se retragă într-un alt castel a cărui renovare a început de curând. Ea mai are un al treilea fiu, Constantijn.

Guvernul olandez nu a autorizat căsătoria prinţului Johan Friso cu Mabel Wisse Smit, cu care are două fiice, Luana şi Zaria, şi din acest motiv el nu mai face parte oficial din casa regală olandeză. El şi-a păstrat totuşi titlul de prinţ de Orange-Nassau. Prinţul în vârstă de 43 de ani, este cel de-al doilea fiu la reginei Beatrix a Olandei.

E.T.