6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:26
No menu items!

Primăria Sectorului 6 cumpără zeci de tiruri de carne și brânză. În acte

spot_img

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din primăria lui Rareș Mănescu cheltuiește peste 1 milion de euro pe brânză și carne, cantitatea echivalând cu 34 de tiruri a câte 10 tone

Primaria_Sector 6

În subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6 se află 23 de centre și complexuri de servicii sociale pentru copii, bătrâni, asistați sociali și persoane cu dizabilități. Așa că autoritățile trebuie să cheltuiască bani pentru asigurarea meselor zilnice din aceste așezăminte, dar sumele anunțate zilele acestea depășesc orice imaginație.

Direcția menționată, aflată în subordinea Consiliului local a demarat, în luna iunie, procedura de „licitație restrânsă accelerată” pentru cumpărarea de brânzeturi. Valoarea totală a achiziției a fost de 2,4 milioane de lei, fără TVA. La sfârșitul lunii septembrie, conducerea DGASPC sector 6 a încheiat patru contracte acord-cadru pentru achiziția de brânzeturi:

1. Comiga Prodimpex – contract în valoare de aproximativ 540.000 de lei,

2. Ibis Office Grup – contract în valoare de 770.000 de lei,

3. Direct Home Services Distribution – contract de 584.000 de lei,

4. Geocor Trade-Impex – contract în valoare de 580.000 de lei

site-ul public de licitații

Cele patru contracte însumează 2.474.000 lei și au o valabilitate de 12 luni. Dacă luăm în calcul că 1 kilogram de brânză se cumpără cu aproximativ 15 lei, rezultă că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului cumpără 20 de tiruri cu brânză, a câte 10 tone fiecare.

Aceeași procedură de licitație restrânsă accelerată s-a aplicat și pentru achiziția de carne. Dacă anunțul pentru achiziția de carne s-a demarat în 21 martie 2014, oficialii DGASPC sector 6 au încheiat, o lună mai târziu, un contract pentru achiziția de carne de vită, de curcan, de pui și de porc cu firma A&B Market Store. Firmă care nu figurează cu niciun angajat, și care va încasa 1,4 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizarea de carne, timp de un an, celor 23 de centre sociale.

Specialiști din industria cărnii ne-au explicat că 1 kilogram de pulpă de porc costă, în medie, 2,7 euro. Kilogramul de carne tocată pentru chiftele sau perișoare costă aproximativ 1,7 euro, iar pieptul de pui costă aproximativ 4 euro/kg. Dacă socotim un preț mediu de 13 lei/kilogramul de carne de vită, de curcan, de pui și de porc, rezultă că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului cumpără 130.000 de kg de carne. Dacă le împărțim în tiruri a câte 10 tone fiecare, se mai adună încă 13 astfel de transporturi pentru aceleași centre sociale.

Alexandru Maghiar