4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:00
No menu items!

Primăria Capitalei lasă prin subsoluri colecțiile de artă ale muzeelor

spot_img

Muzeul Literaturii Române și Muzeul Municipiului București au cerut imperativ Primăriei Capitalei să aloce bani pentru depozitarea operelor de artă lăsate în degradare

Primaria Capitalei_SZ

Tablouri de milioane de euro zac în subsoluri improprii pentru că de ani de zile, Municipalitatea nu alocă banii necesari pentru un depozit adecvat. Este vorba despre picturi celebre care fac parte chiar din colecția primăriei conduse de Sorin Oprescu. Muzeul Literaturii Române cere, la rândul său, un spațiu în care să poată depune 300.000 de piese de colecție, deoarece una dintre locațiile sale a fost desființată.

Cum își bate joc Primăria București de tablouri de milioane de euro din Pinacotecă

Sute de picturi din patrimoniul Municipalității sunt lăsate în condiții improprii de primarul Sorin Oprescu și consilierii generali. Conducerea Muzeului Municipiului București a cerut, luna trecută, Primăriei Capitalei să aloce banii necesari pentru ca picturile să fie ținute în siguranță. Oamenii de artă atrag atenția edililului că Primăria are obligația legală să protejeze miile de picturi care valorează milioane de euro pe piața liberă. Reprezentanții muzeului spun că în bugetul pe 2014 nu s-au primit deloc bani pentru construirea unui depozit adecvat pentru protejarea picturilor.

Cei de la muzeu explică situația disperată în care se află: nici măcar nu au camere unde să depoziteze cum trebuie tablourile, unele fiind lăsate chiar în subsolul Pinacotecii, care s-a inundat în repetate rânduri.

Milioane de lei, distruse în  Pinacoteca Bucureşti

Pinacoteca Capitalei, înființată prin decret regal dat pe 1 iunie 1933 pe bulevardul Lascăr Catargiu, nr.21, numără peste 5.500 de piese, unele cumpărate cu bani din bugetul Capitalei, iar altele donate, ca de exemplu obiectele de artă ale sculptorului Marin Filip şi cele dăruite de avocatul Ioan Movilă, care se trage dintr- o veche familie de domnitori şi boieri ai Moldovei. Surse din cadrul Municipalității au declarat că au fost chemați experți din Germania, care să constate dacă unele dintre tablouri au fost substituite, de-a lungul timpului, cu falsuri.

Consiliul General al Capitalei va discuta, în zilele următoare, aprobarea alocării a 3,89 milioane de lei, necesare pentru construirea unui depozit al Pinacotecii.

Manuscrise valoroase ale marilor scriitori ai României, ignorate de Oprescu

Reprezentanții altei instituții de artă, Muzeul Național al Literaturii Române, instituție aflată tot în subordinea Primăriei Capitalei, au trimis și ei o scrisoare edilului-șef al Capitalei, în care explică situația dezastruoasă în care se află colecția muzeului.

Astfel, muzeografii spun că nu au unde să depoziteze 300.000 de piese din patrimoniu, din cauză că Municipalitatea nu a alocat bani, iar sediul din bulevardul Dacia trebuie eliberat. Muzeul Literaturii are nevoie de 2,55 milioane de lei pentru a închiria spațiile necesare.

Cele peste 300.000 de piese sunt organizate în 300 colecţii (sec. XV-XX), cuprinzând manuscrise ale scriitorilor români, precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu şi mulţi alţii. De asemenea, muzeul deţine manuscrise valoroase ale unor scriitori străini: M. Proust, Th. Mann, Paul Valery, G. Papini, G. Ungaretti. Colecţiile sunt completate de cărţi vechi şi rare, documente istorico-literare, lucrări de artă plastică (grafică, pictură, sculptură), periodice, obiecte şi mobilier memorial, fotografii, înregistrări audio-video.

Alexandru Maghiar