4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:55
No menu items!

Primăria Capitalei, în topul împrumuturilor din Europa Centrală și de Est

spot_img

Bucureștiul și orașele din Turcia vor fi motorul creditării din zonă

Primaria-Capitalei

Creditele accesate de autoritățile locale din 16 state central și est-europene vor crește în 2015 cu 12%, la peste 7 miliarde de euro, iar piața emisiunilor municipale va fi dominată de Cehia, Polonia, România și Turcia, potrivit unui studiu al companiei Standard&Poor’s.

”Europa Centrală și de Est reprezintă o regiune în dezvoltare, ale cărei municipalități au nevoi de infrastructură mari, dar primesc venituri bugetare mai mici decât cele din Vestul Europei. Aceste circumstanțe creează condițiile pentru acumularea de datorii, ceea ce este, totuși, limitat de regulile regulile de creditere locală și de capacitatea managerială de a implementa proiecte de infrastructură complexe”, se arată în studiul citat.

Estimarea se bazează pe refinanțarea pe care o va accesa municipalitatea București pentru obligațiunile de 500 milioane €. De asemenea, se așteaptă o accelerare a creditării locale din Turcia, sprijinită de guvernul central, cu scopul de a susține creșterea economică.

Soldul datoriilor locale din ECE va crește cu 6%, la 42,5 miliarde €, după reducerea drastică din 2013-2014, când guvernul Ungariei a preluat toate datoriile locale.

Cehia, Polonia, România și Turcia dețin 84% din datoriile locale ale întregii regiuni.

S&P prognozează o creștere a creditării din partea companiilor municipale, pe termen mediu, pentru a ocoli restricțiile aplicate municipalităților. Cele mai multe credite din regiune sunt accesate de la instituții financiare multilaterale și de la guvernele centrale. Doar 4% sunt obligațiuni listate public.

Municipiul Bucureşti intenționează să vândă obligaţiuni denominate în lei în sumă de 500 milioane €, care se vor lista la Bursa de Valori Bucureşti. Fondurile obţinute vor fi folosite pentru refinanţarea emisiunii de euro-obligaţiuni, care va deveni scadentă la 22 iunie 2015.

Gradul de creditare din 2015 va fi la un nivel inferior celui din 2011-2013, iar această decelerare se explică prin scăderea investițiilor publice și prin înăsprirea regulilor de creditare. Este de așteptat ca investițiile publice să scadă, pentru că 2015 este un an de mijloc între cele două cadre bugetare. Proiectele finanțate prin bugetul european 2007-2013 s-au finalizta în mare parte, iar cele din bugetul 2014-2020 nu au fost încă aprobate.

”Considerăm că orașul București și municipalitățile din Turcia vor sta la baza accelerării creditării locale în 2015”, potrivit analizei S&P.

Cele 16 state analizate sunt Albania, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia și Ungaria.

Distribuția regională a creditelor autorităților locale, 2011-2015

sp