-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:08
No menu items!

Primul test clinic al unui vaccin împotriva Ebola nu a provocat reacţii adverse până în prezent

spot_img

În total, zece persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani şi sănătoase participă la testul clinic

epidemie_ebola

Primul test clinic al unui vaccin împotriva virusului Ebola, care a început în Statele Unite în prima parte a lui septembrie cu o mână de voluntari, nu a provocat până în prezent reacţii adverse, a anunţat marţi un oficial sanitar american de rang înalt, potrivit AFP.

Acest vaccin, dezvoltat de către laboratorul britanic GlaxoSmithKline de mai mulţi ani, împreună cu Institutele Naţionale americane pentru Sănătate (NIH), şi care a dat rezultate foarte bune pe maimuţe, face obiectul unui studiu clinic asupra a zece persoane, de la 2 septembrie.

„Până în prezent nu există niciun semn” care să indice reacţii grave, a declarat doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) în Comisia pentru Alocaţii Bugetare a Senatului.

Alţi zece voluntari vor primi vaccinul în zilele următoare, a adăugat el. În total, zece persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani şi sănătoase participă la acest test clinic efectuat la sediul NIH, în apropiere de capitala americană Washington.

Rezultatele complete ale acestui test urmează să fie disponibile la sfârşitul anului.

În paralel, o echipă de cercetători de la Oxford, în Marea Britanie, va efectua un test clinic al aceluiaşi vaccin pe 60 de voluntari sănătoşi.

Cercetătorii vor fi astfel în măsură să stabilească dacă acest vaccin, care nu conţine material genetic al virusului Ebola, poate declanşa o reacţie a sistemului imunitar cu scopul de a produce suficienţi anticorpi, permiţând protejarea faţă de acest agent patogen a cărui rată a mortalităţii depăşeşte 50%.

Dacă, după testele în curs sau viitoare, „vaccinul pare sigur, el ar putea să fie disponibil încă din noiembrie în vederea unei utilizări prioritare asupra profesioniştilor în domeniul sănătăţii”, a anunţat recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la finalul unei reuniuni, la Geneva, a aproape 200 de experţi.

De la începutul anului, epidemia s-a soldat cu 2.461 de morţi din 4.985 de cazuri, mai ales în ţări din Africa de Vest, potrivit ultimului bilanţ OMS.

D.M.