-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:35
No menu items!

Primul român monitorizat cu brățară electronică a pus pe jar autoritățile. A tăiat dispozitivul și a fugit

spot_img

Prima persoană din România monitorizată cu brățară electronică și-a tăiat brățara miercuri seară. Acesta a fost căutat de polițiști și a fost reținut.

Brățara electronică de supraveghere a fost folosită pentru prima dată în România duminică. O tânără din Capitală a fost bătută de iubitul ei, iar oamenii legii au decis să-i pună acestuia dispozitivul pentru a nu se mai apropia de fată.

Bărbatul, care era monitorizat astfel de autorități, a decis miercuri seară să scape de brăţara electronică. El a tăiat dispozitivul şi a fugit.

Poliţiştii au reuşit însă să-l prindă, iar în cursul zilei de joi bărbatul va fi dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare pentru 30 de zile, potrivit Antena 3.

Acest sistem de supraveghere, lansat în România în urmă cu doar câteva zile, se montează pe încheietura sau glezna agresorului. Atât acesta, cât și victima, primesc apoi un telefon, iar în cazul în care se apropie unul de altul, este emis un mesaj de alertă.

Deocamdată, aceste brățări electronice fac parte dintr-un proiect-pilot și funcționează strict în București, Iași, Vrancea și Mureș.

                                                                                                                  Adina Silav