1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:30
No menu items!

Primul proiect de lege depus în noul Parlament vizează Curtea Constituţională

spot_img

Alexandru Kocsis, deputat PNL de Iaşi, a depus, astăzi, primul proiect de lege al noului Parlament. Acesta vizează reglementarea funcţionării Curţii Constituţionale a României, în sensul delimitării unor termene clare în care judecătorii se pot pronunţa.

Potrivit proiectului publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, CCR trebuie să decidă asupra constituţionalităţii legilor, în termen de 45 de zile de la primirea cererii.

Deputatul PNL Alexandru Kocsis se află la primul mandat, el fiind ales la Iaşi în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020.

Iniţiatorul a explicat, în expunerea de motive a proiectului de lege, că judecătorii Curţii Constituţionale a României au amânat chiar şi şase luni luarea unei decizii de constituţionalitate asupra unor legi importante.
 
”Astfel, potrivit articolului 57: «În cazul în care Curtea Constituţională rămâne în pronunţare, preşedintele anunţă ziua stabilită pentru aceasta. Amânarea pronunţării nu va depăşi, de regulă, 30 de zile”». Existenţa formulei «de regulă» a dat naştere la amânări repetate, dacă e să enumărăm termenele din acelaşi caz al pensiilor speciale:  14 iulie, 30 septembrie, 4  noiembrie, 8 decembrie. În schimb, Parlamentul are un termen unic, clar şi relativ scurt în relaţia cu Curtea Constituţională – de 45 de zile” a mai transmis deputatul liberal.
 
”Acest termen de 45 de zile este preluat din Constituţie şi consider că trebuie folosit ca reper pentru introducerea unor termene şi pentru Curtea Constituţională. Astfel, propun ca soluţie introducerea unei prevederi potrivit căreia CCR are la dispozţie 45 de zile să decidă dacă o lege este constituţională sau nu. Precizez că potrivit bilanţului CCR pe anul 2019, instituţia a avut pe rol 42 de dosare care au vizat controlul de constituţionalitate al legilor efectuat înaintea promulgării. Consider că este posibilă rezolvarea cu celeritate a acestor dosare, în spiritul bunei colaborări între instituţiile statului,  pentru a da cursivitate procesului legislativ şi a permite Executivului să cunoască din timp cheltuielile bugetare”, a explicat deputatul Alexandru Kocsis.
 
Deputatul liberal consideră că ”este o iniţiativă corectă, menită să pună capăt unei abordări discreţionare, poate chiar abuzive, pe care judecătorii CCR au avut-o de-a lungul timpului ȋn soluţionarea unor cauze de mare interes pentru public”.