4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:18
No menu items!

Primul deces cauzat de virusul West Nile în România

spot_img

O femeie de 79 de ani din Ialomiţa a murit după ce a fost infectată cu virusul West Nile, având deja o patologie care a cauzat complicaţii, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Pacienta a fost internată la Spitalul „Matei Balș” din București pe 28 iulie și a murit trei zile mai târziu, pe 31 iulie.

„Femeia de 79 de ani din Ialomița a fost internată cu suspiciunea de meningită cauzată de virusul West Nile. Medicii au confirmat diagnosticul, femeia având meningoencefalita, iar aceasta, asociată cu celelalte boli de care suferea pacienta, a determinat ca organismul ei să nu poată face față acestei infecții„, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurentiu Colintineanu.

Potrivit lui Colintineanu, mai puțin de 1 la sută dintre persoanele infectate ajung să dezvolte probleme neurologice.

„Potrivit Centrului de prevenire a bolilor din SUA, 70 – 80 la sută dintre persoanele infectate cu virusul West Nile nu dezvoltă niciun fel de simptome și mai putin de 1 la sută din persoanele care sunt infectate dezvoltă probleme neurologice precum encefalita sau meningita”, a spus Colintineanu.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății a adăugat că, dintre toate formele posibile de boală cauzată de virusul West Nile, rata de mortalitate în grupele de risc este în medie de 4 la sută, apreciind că nu este o situație care să ducă la îngrijoarea populației.

R.D.