-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:31
No menu items!

Primul concurs de frumuseţe din Irak după 43 de ani. Pază strictă, fără costume de baie. FOTO

spot_img

Irakul a organizat sâmbătă primul concurs de frumuseţe organizat în această ţară după 43 de ani, un eveniment marcat de amenințările fundamentaliștilor islamici.

Concursul a fost asigurat prin măsuri de pază stricte, într-un hotel din Bagdad. Din același motiv, s-a renunțat la proba costumelor de baie.

”Unii oameni care nu sunt de aici cred că noi nu iubim viaţa”, a declarat Humam al-Obeidi, unul dintre organizatorii Miss Irak.

Shaymaa Abdelrahman, în vârstă de 20 de ani, din oraşul Kirkuk, a fost aleasă câştigătoare din cele opt finaliste ale competiţiei de frumuseţe şi a devenit prima persoană care deţine titlul de Miss Irak de la precedentul concurs de acest fel, care a fost organizat în 1972.

irak2

Ea a precizat că îşi va folosi celebritatea pentru a promova iniţiative educaţionale, în special în rândul populaţiei care a fost strămutată din cauza conflictelor civile.

Anunţul privind organizarea acestui concurs de frumuseţe în Irak a stârnit numeroase controverse în ultimele luni şi cel puţin două concurente s-au retras din competiţie după ce ar fi primit ameninţări cu moartea. Cu toate acestea, peste 150 de tinere s-au înscris la această competiţie.