-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:58
No menu items!

Primul caz pozitiv de COVID, după testarea cu salivă. Elevul, de la un liceu din Capitală, va face și testul PCR

spot_img

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunțat, luni, că a fost descoperit primul rezultat pozitiv în școlile din România, în urma efectuării testelor de salivă. Elevul va face testul PCR pentru confirmarea infectării cu noul coronavirus.

”Am fost anunţat în urmă cu puţin timp de DSP Bucureşti că s-a raportat primul caz pozitiv de COVID, detectat în urma testelor de salivă. S-a luat legătura şi va face testul PCR pentru infirmarea sau confirmarea acestei situaţii”, a precizat Cîmpeanu.

Ministrul a mai spus că elevul este din Bucureşti, de la Liceul I. L. Caragiale.

”Mizăm pe responsabilitatea părinţilor, pe responsabilitatea profesorilor, şi sunt convins că au înţeles, marea majoritate a lor, că este important să raporteze corect şi în timp rezultatul acestor teste, în cazul în care sunt pozitive”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Acesta a menționat că în 216 școli testarea este asigurată în unitatea de învățământ. În celelalte unități, testarea cu teste de salivă se face la domiciliu.

                                                                                                              Adina Silav