-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:47
No menu items!

Primul caz de folosire a brățării electronice în România: Un bărbat care și-a lovit iubita pe stradă

spot_img

Brățara electronică de supraveghere a fost folosită pentru prima dată în România duminică. O tânără din Capitală a fost bătută de iubitul ei, iar oamenii legii au decis să-i pună acestuia dispozitivul pentru a nu se mai apropia de fată.

Un bărbat care a fost agresiv cu iubita sa este primul român căruia i s-a montat dispozitivul de supraveghere electronică.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată, duminică, prin apel 112, că o femeie ar fi fost agresată de către concubinul ei, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 5.

Se pare că victima a fost lovită de concubinul său cu palmele peste față și a fost găsită cu tricoul rupt. Fapta a fost săvârșita în timp ce aceștia doi se aflau în mașină, pe strada Bascov nr.11, în urma unei dispute.

Femeia este în vârstă de 20 de ani, iar agresorul are 23 de ani.

Oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, căruia i-a fost montat un dispozitiv de supraveghere electronică.

Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Sistemul informatic de monitorizare electronică a devenit funcţional, începând de sâmbătă, 1 octombrie, în Capitală şi în judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi administrativ-teritoriale în care persoanele faţă de care se emit ordine de protecţie dispuse de poliţist sau de instanţa de judecătorească ori la nivel european vor fi monitorizate prin intermediul brăţărilor electronice. Este o primă etapă a proiectului, care protejează victimele violenţei în familie.

                                                                                                                 Adina Silav