-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:08
No menu items!

Primul caz de achitare definitivă din cauza probelor culese ilegal în baza Protocolului dintre SRI și Parchetul General

spot_img

Primul caz de achitare din cauza probelor culese ilegal în baza Protocolului secret dintre SRI și Parchetul General s-a înregistrat la Curtea Militară de Apel, informează Profit.ro.

Un subofițer de jandarmerie a fost achitat de Curtea Militară de Apel București, care a decis să anuleze probele obținute de procurori prin interceptări de convorbiri telefonice, cu motivarea că acestea au fost culese ilegal, în baza protocolului încheiat în 2009 între Parchetul General și SRI.

Principalul motiv de achitare a inculpatului a fost că, în urma anulării probelor obținute prin interceptări telefonice, din cauza presupusei ilegalități a protocolului de cooperare PÎCCJ-SRI, a dispărut legătura de cauzalitate între afirmațiile denunțătorilor, cum că i-ar fi dat dat mită inculpatului, și pachetele de țigări netimbrate descoperite la acesta în urma percheziției.

Un alt motiv de achitare a jandarmului a fost încălcarea dreptului la apărare. Jandarmul era acuzat că și-a încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului. Numai că fișa postului de jandarm constituie document secret. Avocatul a cerut IJJ Oradea desecretizarea fișei, pentru a pregăti apărarea, însă instituția a refuzat, pe motiv că acest lucru ar „prejudicia grav ordinea publică, siguranța națională și apărarea țării”. Concluzia instanței de apel a fost că, în acest fel, inculpatului i s-a îngrădit accesul la probe, drept procesual fundamental. 

Andrei Tudor