16.5 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024 - 13:30
No menu items!

Primii audiați în dosarul “NAȘUL”, cercetați în libertate

spot_img

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au respins vineri recursul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov care au cerut arestarea preventivă pentru 29 de zile a angajaţilor CFR, audiaţi săptămâna trecută.

Aproximativ patru ore, judecătorii Curţii de Apel i-au audiat,în şedinţă public, pe primii 35 de salariaţi din cei 124 care au fost propuşi pentru arestare preventivă pentru 29 de zile. Aceștia au decis ca ercetarea lor se va face în stare de libertate.

În zilele următoare magistraţii Curţii de Apel se vor pronunţa şi în cazul celorlalţi 89 de angajaţi ai CFR propuşi pentru arestare preventivă pentru 29 de zile.

La ieşirea din sala de judecată după pronunţarea sentinţei, unii dintre salariaţi au izbucnit în plans de fericire, alţii au spus că s-a făcut dreptate, iar avocaţii acestora au considerat decizia judecătorilor Curţii de Apel drept ”una justă şi dreaptă’.

În dosarul considerat de procurori unul complex sunt cercetaţi conductori de tren, controlori, inspectori şi revizori din Regionalele CFR Bucureşti, Braşov, Iaşi, Craiova, Cluj şi Galaţi, pentru dare şi luare de mită, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii.