-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:22
No menu items!

Primele returnări de acciză, abia prin septembrie sau octombrie

spot_img

După ”suprataxarea” carburanților, Guvernul a decis ca transportatorii corecți să-și recupereze o parte din taxă

carburanti

Primele returnări de acciză ar putea avea loc în septembrie sau sfârșitul lunii octombrie, a afirmat, marți, secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, într-o conferință de specialitate.

„Foarte probabil vom vedea primele returnări de acciză, așa, de ochii lumii, undeva prin septembrie, spre sfârșitul lunii octombrie, că dau bine că vin alegerile din noiembrie”, a spus Radu Dinescu.

El s-a arătat sceptic cu privire la eficiența introducerii taxei suplimentare pe carburanți, precizând că operatorii de transport ar putea face alimentarea cu combustibil în afara țării, acolo unde acesta este mai ieftin.

„Punctual, cea mai mare problemă pe care noi o întâmpinăm în transportul rutier astăzi este problema acelei supra-accize, care știm cu toții că a intrat la 1 aprilie, cu o promisiune de rambursare după modelul altor țări…Tendința este foarte clară. Toți cei care au auzit de această majorare a accizei, începând cu noiembrie anul trecut, când a fost publicat actul normativ în Monitorul Oficial, fie că își comandă vehicule noi de transport marfă sau persoane fie la mâna a doua, le caută cu rezervoare mai mari. Aceasta înseamnă că orice camion care are peste 800 de litri rezervor poate să vină de la Viena până la București și să se întoarcă înapoi fără probleme și să nu mai alimenteze în România”, a spus Radu Dinescu.

Referindu-se la schimbările care au avut loc în ultimul timp la conducerea Ministerului Transporturilor, Dinescu a subliniat că miniștrii „vin și pleacă cu o viteză fantastică”. Acciza la carburanţi este aplicată din luna aprilie, iar Guvernul a introdus o măsură care să permită, teoretic, transportatorilor corecţi, neimplicaţi în acte de evaziune fiscală, să recupereze o parte importantă din suma aferentă acestei accize.

C.C.