Marinarul român ucis pe un petrolier în Libia avea doar 24 ani şi se afla la primul voiaj. Tânărul ar fi trebuit să se întoarcă acasă luna aceasta. La bord era şi tatăl său, care a scăpat fără să fie rănit
Demersurile pentru repatriere vor putea fi făcute abia după ce petrolierul elen va ajunge în Grecia. Costurile vor fi suportate în întregime de armator.
Nava avariată se află deocamdată în portul Tobruk, din Libia. Tânărul marinar şi-a pierdut viaţa, după ce petrolierul pe care lucra, ancorat în portul libian Derna, a fost bombardat de o rachetă.
Marinarul român ucis pe petrolierul din Libia, Eduard Corduman din Galați, avea 24 de ani și trebuia să se întoarcă acasă peste câteva zile.
Marinarul român şi un marinar grec în vârsta de 29 de ani au fost ucişi, iar alţi doi membri ai echipajului au fost răniți. Celelalte 22 de persoane, printre care și tatăl marinarului, nu au fost rănite.
Deși informația nu a fost confirmată, se crede că bombardamentul aerian a fost efectuat de Armata Naţională Libiană, care a amenințat în repetate rânduri vasele care opresc în Libia.