5.6 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 5:23
No menu items!

Primele declaraţii ale medicului Radu Zamfir: Datorită lui Adrian Iovan suntem în viaţă. FOTOGALERIE

spot_img

Radu Zamfir_SZ

Medicul Radu Zamfir de la Institutul Oncologic Fundeni, din Capitală, rănit în accidentul aviatic de luni seară, a făcut marți primele declarații despre tragedie.

  • Totul a decurs iniţial bine, dar a apărut o zonă cu ceaţă, avionul a givrat, a pierdut în înălţime, a pierdut un motor şi a căzut. A durat ceva până am fost găsiţi.

  • Adrian Iovan era prins între fiarele avionul, am încercat să-l descarcerez, dar nu am reuşit. Ulterior, a devenit inconștient. Datorită lui suntem în viaţă. Îi datorăm viața..cei care am scăpat.

  • Pilotul Adrian Iovan m-a rugat să-l scot din avion. Mi-e greu să spun dacă Adrian Iovan ar fi putut fi salvat.
  • Când am văzut copacii, am realizat că o să ne prăbuşim.
  • Studenta nu părea conştientă. Lucrurile s-au defăşurat într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu.
  • Toată lumea şi-a dat silinţa să facă ce s-a putut. Am sunat la 112, apoi am fost sunat de alţii, implicaţi în operaţiunea de salvare, am încercat să transmit coordonatele. Ne-a găsit un pădurar, apoi a ajuns şi SMURD-ul.

  • Nu se putea ajunge decât cu piciorul acolo. Eu am mers susţinut de cineva.

  • Până să ajungă echipele, am încercat să o resuscitez pe studentă, dar nu părea conştientă, deşi avea semne vitale.

  • Eu m-am considerat mai puţin vătămat. Am folosit ce aveam, pături, ca să-i încălzim pe ceilalţi.

  • Ironia sortii..am purtat un echipament de motocicletă. Am avut geacă și cizme cu protecție. Asta e explicația.
  • Mi s-a părut că a trecut o jumătate de oră, nu şase ore.
  • Nu am avut timp să ne panicăm. Era ceață..am văzut doar copacii de aproape și asta a fost tot. Am văzut că țâșneste combustibilul din aripă….o scânteie era suficient să luăm foc toți.

Întrebat dacă le reproșează ceva autorităților, medicul Radu Zamfir a conchis: „Ce să zic? Bine că au dat de noi. (…)Când am ajuns în Salvare..parcă l-am luat pe Dumnezeu de picior”.

R.D.