1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:13
No menu items!

Primarul unui oraș și-a pedepsit toți angajații. Oamenii, lăsați fără bani. „Nu își fac treaba”

spot_img

Primarul orașului hunedorean Simeria, Iulius Bedea, i-a anunțat pe angajații instituției că nu își vor mai primi salariile pentru că „unii nu își fac treaba”.

Niciunul dintre angajații primăriei, inclusiv primarul și viceprimarul orașului Simeria, nu și-au primit salariile pe luna aprilie, care trebuiau virate miercuri, 10 mai, relatează Ziarul Hunedoreanului.

Primarul a refuzat să semneze statele de plată pentru a fi trimise la Trezorerie, iar acum documentele trebuie refăcute cu data la zi.

„Noi trebuie să lucrăm în beneficiul cetățenilor, însă unii dintre salariați nu și-au făcut treaba, conform atribuțiilor pe care le au. Așa am ajuns în această situație, în care au de suferit, din cauza celor care nu își fac treaba și ceilalți angajați”, spune primarul Iulius Bedea.

Unii dintre angajați s-au declarat extrem de nemulțumiți de decizia edilului. Au declarat că nu este corect ca toți să fie pedepsiți, printr-un gest unilateral, care le încalcă drepturile.

Pavel Hațegan, viceprimarul orașului, susține că situația salariilor din primărie se putea rezolva dacă primarul ar fi semnat ștatele de plată.

„Primarul a decis să pedepsească pe nedrept pe toată lumea, refuzând să semneze ștatele de plată care i-au fost aduse pe biroul lui, invocând că unii nu și-au făcut treaba. Este opinia lui, dar acest lucru este nedrept față de ceilalți angajați”, spune Pavel Hațegan.

                                                                                                                 Adina Silav