Primăria Sectorului 6 a invitat presa pentru a inspecta stadiul lucrărilor la Parcul Drumul Taberei, însă primarul nu a venit. Cetățenii nemulțumiți că nu se permite accesul în parc au cerut demisia lui Rareș Mănescu
După doi ani de la închiderea celui mai mare loc de agrement din sectorul 6, primăria s-a gândit să organizeze o vizită de presă în Parcul Drumul Taberei. Primarul Rareș Mănescu nu a vrut să participe la eveniment.
Sorin Dina, city managerul sectorului 6, împreună cu Tudor Turcu, consilier al edilului Rareș Mănescu, au anunțat presa, înaintea de a începe vizita în parc, că primarul nu vine. „Primarul are aparat de specialitate. Aparatul de specialitate suntem noi”. Mai mulți locuitori prezenți la fața locului au dorit să intre în parc, însă Sorin Dina și paznicii au anunțat că este permis accesul numai anumitor (!) jurnaliști. Deranjați de faptul că nu se permite accesul în parc, aceştia au strigat „demisia, aduceți-l pe Mănescu, plătim taxe și impozite”.
Zona specială pentru animale de companie a dispărut
Jurnaliștii, cu legitimațiile în mână, au stat la rând la intrarea în parc pentru ca paznicul și Sorin Dina să verifice documentele. Muncitorii au făcut curățenie pe aleile parcului și la locurile de joacă înainte de vizita jurnaliștilor. Pe aleile clasice din beton s-a turnat un sort care are toate șansele să nu reziste mai mult de câteva luni. S-au montat difuzoare pe stâlpi, însă fără protecție antivandalism sau contra fenomenelor meteorologice, iar în tot parcul există numai două locuri de joacă. De asemenea, zona special amenajată pentru câini a dispărut. Nici toaletele nu sunt amenajate.
Întrebat când se deschide parcul, Sorin Dina a precizat că „parțial în data de 1 iunie”.
Parcul se va deschide parțial pe 1 iunie, fără sere, este contract de finanțare a lucrărilor până la sfârșitul acestui an. Mi-este greu să spun când se finalizează atâta timp cât noi încă avem în derulare o procedură de achiziție publică care concură în mod direct la finalizarea lucrărilor, este vorba despre instalațiile de climatizare la complexul de sere exotice
Sorin Dina
city manager
Șeful de proiect nu știe exact câți arbori s-au tăiat și câști s-au plantat. „S-au tăiat 192 de arbori și s-au plantat aproximativ 1.000 unde a hotărât conducerea ALPAB”. Un cetățean al sectorului 6, care s-a strecurat printre jurnaliști, l-a corectat pe coordonatorul proiectului și a precizat că s-au tăiat 400 de arbori și s-au platat 952. „Nu a crescut suprafața verde în parc, au spus că la sfârșitul anului 2014 se deschide parcul și nu știu dacă la 1 iunie avem voie să aducem copiii în singurul parc din Drumul Taberei”, a spus revoltat cetățeanul.
Lucrările de modernizare a Parcului Drumul Taberei au început în 2013. Valoarea lucrărilor de reamenajare este de circa 18 milioane de euro, bani europeni şi fonduri de la Primăria Sectorului 6. Lucrările sunt executate de asocierea Pergola Grădini Decorative-Proms Concept Group-Construcții Erbașu-Hidrocanal-Factor Solutions-Metalbet.
Ștefan Etveș